Aplicație pe telefonul mobil pentru colectarea deşeurilor din Bistriţa-Năsăud, numită „ARA”

Publicat în Bistriţa-Năsăud acum 3 ani

În eforturile sale de a transforma județul Bistriţa-Năsăud într-o regiune eco-friendly și de a asigura un mediu înconjurător mai sănătos, Supercom SA, în parteneriat cu ADI Deşeuri şi o companie privată din România, lansează o aplicație mobilă pentru colectarea deşeurilor, numită „ARA”.

Centre de colectare deşeuri în județul Bistrița-Năsăud

Aplicația vine în sprijinul consumatorilor și le simplifică gestionarea deșeurilor cu un calendar de notificări, informații utile despre reciclare, dar și posibilitatea de a semnala anumite nereguli în procesul de colectare, direct de pe telefon. Iar pentru ca sortarea corectă să devină parte din rutina întregii familii, aplicația conține și un ghid despre tipurile de deșeuri care trebuie să ajungă în fiecare container sau pubelă.

S.C. Supercom S.A.: „Ca operator unic în domeniul managementului deşeurilor în judeţul Bistriţa-Nasaud, ne dorim îmbunătăţirea permanentă a calităţii serviciului furnizat, dezvoltarea tehnico-materială, diversificarea activităţilor precum şi creşterea gradului de satisfacţie a utilizatorilor serviciului de salubrizare. Aplicaţia ARA este prima aplicație cu caracter social de acest fel din țara noastră, iar implementarea proiectului răspunde așteptărilor și necesităților consumatorilor. Suntem convinși că un proces simplificat îi va încuraja pe oameni să devină mai responsabili privind colectarea selectivă. În același timp, vom avea un canal eficient de informare și comunicare cu cetățenii, prin care vom monitoriza și vom asigura buna funcționare a acestui serviciu public. Acesta reprezintă un pas înainte pentru demersul nostru de a optimiza gestiunea integrată a deșeurilor și de a îmbunătăți calitatea serviciilor.”

Aplicația clarifică orice confuzii pe care le-ar putea avea consumatorii privind sortarea deșeurilor și permite o mai bună organizare în ceea ce privește pregătirea pentru colectarea deşeurilor, prin cunoașterea calendarului de colectare și a eventualelor schimbări care pot surveni. Prin intermediul aplicației, utilizatorii vor putea de asemenea să solicite echipamente de colectare a deşeurilor. De asemenea, ei vor putea semnala eventualele nereguli în procesul de colectare, având posibilitatea să urmărească statusul sesizărilor printr-un sistem de tichete.

Obiective ambițioase: mai multă reciclare și mai puține deșeuri

Proiectul ARA și implementarea sa în județul Bistriţa pune pe primul loc grija pentru sănătatea populației și a mediului prin îmbunătățirea sistemului de colectare și depozitare a deșeurilor, dar și prin alinierea cu legislația națională și a UE privind depozitarea deșeurilor biodegradabile. Mai mult, autoritățile își propun ca în următoarea perioadă să reducă cantitatea deșeurilor depozitate, să optimizeze gestiunea integrată a deșeurilor, să îmbunătățească calitatea serviciilor și să crească nivelului de conștientizare al locuitorilor cu privire la beneficiile rezultate din reciclarea deșeurilor.

Reprezentant ARA, Ciorba Alina „Această aplicație eco-friendly poate deveni prietenul nostru cel mai bun, va fi Asistentul tuturor în colectarea și reciclarea responsabilă a deșeurilor, punând accent pe informarea corectă, rapiditate și eficiență. Ara are la bază sisteme integrate atât cu mașinile de ridicare, cât și cu pubelele simple, astfel că procesul de ridicare a deșeurilor și transportul este gestionat în timp real. Utilizatorii vor ști cu exactitate când să scoată pubelele în vederea colectării şi cum să sorteze corect deșeurile. Astfel, au informațiile necesare, modificări, anunțuri, reclamații – toate într-o singură aplicație pe telefon. În același timp, ei vor avea posibilitatea și să comande servicii suplimentare, cum ar fi colectarea deșeurilor voluminoase sau a deșeurilor din construcții și desființări etc. Iar pe viitor aplicația va fi completată şi cu alte funcționalități care să facă viața locuitorilor judeţului Bistriţa mai simplă și mai confortabilă.”

Colectarea selectivă a deșeurilor are numeroase beneficii pentru familii și comunitate: conservarea resurselor naturale și economisirea energiei, acces la resurse nepoluate, menținerea unui mediu mai curat, creșterea calității vieții, dar și dezvoltarea durabilă a orașului.

„Ara” poate fi descărcată gratuit ca orice aplicație obișnuită de pe Google Play (Android) și Apple store (iOS).

Mai multe detalii despre funcționalitățile aplicației Ara le găsiţi pe myara.ro.

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)