Reciclare deșeuri din construcții

materiale constructiiDeșeurile de constructii sunt generate de activitățile de construcție și demolări, fiind compuse din betoane, dale, cărămizi, țigle, gips carton, asfalt, materiale plastice, metale, lemn, pietre etc. Aceste deșeuri de construcție sunt cel mai adesea inerte și nebiodegradabile, grele, voluminoase și suprasolicită gropile de gunoi.

Reciclarea și reutilizarea materialelor recuperate în urma demolării clădirilor vechi aduce beneficii – creează mai puține deșeuri, reduce costurile de construcție și reduce utilizarea resurselor primare (mai mult de 50% din toate materialele extrase din pământ sunt în prezent transformate în materiale de construcții). Schimbând modul în care ne gândim la aceste materiale vom crea un viitor mai durabil.

boltarNeglijarea materialelor care pot fi recuperate in urma demolarilor ar fi o pierdere majoră de materii prime utilizabile. O directiva UE de gestionare a deșeurilor prevede ca până în 2020, cel puțin 70% din deșeurile de construcții să fie reciclate și refolosite. O țintă ambițioasă. Obligația de a pune în practică o reciclare mai consistentă a deșeurilor din construcții în instalații de prelucrare speciale (pentru moloz, deșeuri din construcții neminerale, materiale compozite, etc.) este necesară pentru a asigura o producție de materiale de constructii reciclate în conformitate cu țintele europene.