O nouă campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice la Timișoara.
Primăria și EcoArena, alături de partenerii ADID Timiș, EcoPositive, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al României”, Palatul Copiilor Timișoara, Recycle International, Ghipoconcept și Asociația Casus, anunță că de luni, 7 martie și până în 5 iunie timișorenii vor putea să scape gratuit de aparatele electrice vechi sau defecte, iar pe data de 6 iunie va avea loc o tombolă cu premii pentru toți participanții.
Campania vine în sprijinul persoanelor fizice și juridice care doresc să se debaraseze gratuit de aparatura stricată. Comenzile de ridicare de la domiciliu sau de la sediu de firmă se preiau astfel: zilnic, între orele 9-17, la nr. tel. 0751.302.120 prin SMS (tarif normal) sau pe WhatsApp (cu menționarea numelui și adresei deponentului); de luni până vineri, între orele 9-17, la TelVerde 0800.444.800 (gratuit); permanent prin formularul de comandă on-line de pe www.ecoarena.ro/timisoara.
În urma comenzii, veți fi sunați de un reprezentant al operatorului de colectare EcoArena pentru a stabili data preluării. Deșeurile electrice se preiau de la domiciliu de luni până vineri, între orele 9-17 și sâmbăta, între orele 9-13.
La tombola care va urma după încheierea colectării vor exista ca premii 17 uscătoare de păr, 9 mașini de călcat, 4 blendere, 2 aspiratoare, 2 mașini de găurit și 2 polizoare unghiulare. Tombola cu se va desfășura online, pe pagina de facebook ECOarena și va putea fi urmărită live la adresa dintr-un cod QR. Regulamentul campaniei este disponibil pe www.ecoarena.ro.
La 1.375 s-a cifrat anul trecut numărul comenzilor de ridicare pentru deșeurile de echipamente electrice si electronice de la persoane fizice și juridice din Timișoara, iar cantitata totală colectată a depăși 85 de tone.
Conform OUG nr. 5 din 2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice și prin HCL nr. 344 din 2021, Serviciul permanent și gratuit de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice EcoArena asigură colectarea și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde acestea vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu.
Pentru detalii și informații despre campanie, cei interesați pot lua legătura cu reprezentantul Serviciului de colectare permanentă a deșeurilor electrice Timișoara, la telefon 0751.320.120 sau accesând site-ul www.ecoarena.ro.
Etichete: Colectare DEEE Timișoara