Împreună facem Avrigul curat! – Sute de voluntari din Avrig au participat la o acțiune de ecologizare

Publicat în Sibiu acum 3 ani

ecologizare avrigSute de voluntari avrigeni, din toate localitățile care fac parte din UAT Avrig, s-au adunat cu mic și mare și participă  la o amplă acțiune de ecologizare, în cadrul campaniei “Împreună facem Avrigul curat!”.
Echipați cu saci de plastic, mănuşi, măști dar și cu mult entuziasm și spirit civic, voluntarii igienizează în cursul zilei de astăzi mai multe zone vulnerabile, identificate în jurul Avrigului.
“Acțiunea de astăzi face parte din campania Împreună facem Avrigul curat!, organizată de Primăria Avrig și Consiliul Local Avrig prin care ne-am propus să combatem şi să prevenim poluarea mediului înconjurător prin informare şi educare a cetățenilor. Salutăm contribuția asociațiilor și organizațiilor care s-au alăturat campaniei noastre dar și sprijinul partenerilor noștri, care au contribuit la buna desfășurare a acțiunii de astăzi, prin care ne-am atins obiectivul de a coagula comunitatea locală în jurul unei probleme comune, care ne privește pe toți”, spune primarul Adrian David, prezent și el la acțiunea de ecologizare.

Pentru a salubriza toate zonele propuse, am format mai multe echipe de lucru în Avrig și în localitățile aparținătoare:

AVRIG:
1. Asociația Valea Avrigului/ Alexandru Uncheșel – Valea Avrigului (străzi adiacente, hule)
2. USR/ Cristian Bujan – Podul Jibrii, Zona Captare, Zona Mlăci
3. Fly Fishing/ Darius Scoică – Podul Jibrii – Poiana Neamțului
4. Purtata Avrigului/ Mari Oprenea în colaborare cu Clubul Elevilor Avrig/ Adrian Stoica ;I Liceul Teoretic Ghe. Lazăr – Avrig, zona centrală de blocuri, Catedrală
5. Benzinăria Octano și Asociația Viitorul Avrig/Radu Gavrilă – Gară, Podul de Fier
6. Cartier Unirii/Râului – Podul lui Moise – intrare târg, malurile răului și străzile Unirii, Râului și Sticlarilor
7. Parohia Ortodoxă I/ George Farcaș și Asociația Timp și Suflet Cătălina Tămășel – Podul de Fier, intrarea râului în Olt, verzării
8. Asociația Pro Cycling/ Tudy Oprea – Poiana Bradului, traseele de ciclism

BRADU:
1. AJVPS Sibiu/ Dan Santinel – Bradu Zona Cărămizi, Primăria Veche, drum balastieră
2. Parohia greco – catolică/ părintele Crișan – localitatea Bradu

SĂCĂDATE:
Asociația Vatra Satului/ Anca Groza – toate zonele vulnerabile, amenajare parc, cu demolare în prealabil (25, 26 martie)

GLÂMBOACA:
Delegat sătesc Fiță – toate zonele vulnerabile identificate

MÂRȘA:
Consilieri locali Prisăcaru/ Grigoraș – toate zonele vulnerabile identificate
Două puncte de colectare a electronicelor/ electrocasnicelor uzate și a deșeurilor periculoase, funcționează în Avrig, în parcarea LIDL (10:00 – 16:00) și în Mârșa, lângă Piața Agroalimentară (10:00 – 16:00).
Cetățenii care doresc să ajute, se pot alătura oricărei echipe. Vă mulțumim tuturor pentru implicare!
Împreună, facem Avrigul curat!

via Ora de Sibiu

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)