Primăria municipiului Baia Mare va gestiona în nume propriu deşeurile menajere şi industriale fără a mai aştepta terminarea investiţiei derulate de Consiliul Judeţean

Publicat în Maramureş acum 3 ani

pubelePrimăria municipiului Baia Mare va gestiona în nume propriu deşeurile menajere şi industriale fără a mai aştepta terminarea investiţiei derulate de Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş, care prevede o posibilă construcţie a unui depozit ecologic la periferia comunei Fărcaşa, a informat primarul Cătălin Cherecheş.

„Am tăcut cu privire la gestionarea deşeurilor menajere în ultimii doi ani, de când activitatea de salubrizare a trecut în grijă Consiliului Judeţean Maramureş. Acum, când tot apar probleme şi nu se ridică după programul obişnuit aceste deşeuri, iar cei care nu cunosc detaliile mă consideră pe mine vinovat, mă văd nevoit să vorbesc liber despre această situaţie. Au început de câteva zile să ridice gunoiul, însă atât timp cât suntem la mâna altora, probleme ar mai putea să apară. De aceea, vom lua această problemă în propriile mâini şi ne vom ocupa la nivel local de gestiunea deşeurilor menajere”, a spus Cătălin Cherecheş.

Acesta a subliniat că din anul 2019, administraţia municipală nu mai colectează deşeurile menajere. „Începând cu decembrie 2019, municipiul Baia Mare nu mai exercită activitatea de salubrizarea menajeră. Există două contracte de care se ocupă Consiliul Judeţean Maramureş: unul care vizează tratarea mecano-biologică, sortarea, transportul (dintre punctul de lucru în care se face sortarea şi locul în care se depozitează deşeurile) şi depozitarea deşeurilor, respectiv un contract între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) – care este alcătuită din toate toate Unităţile Administrativ Teritoriale din judeţul Maramureş – pentru colectarea acestor deşeuri, încheiat în baza unei licitaţii realizate în 2019. În acest for, ADI Deşeuri, municipiul Baia Mare are 1 vot din 77, chiar dacă proporţia şi impactul pe care îl are oraşul nostru este de 30 – 40% din tot ceea ce înseamnă activitatea acestui serviciu integrat. Nu avem niciun fel de pârghie prin care noi, municipiul Baia Mare, să intervenim în activitatea Consiliului Judeţean cu privire la gestionarea depozitării deşeurilor”, a precizat Cătălin Cherecheş.

Primarul municipiului Baia Mare a invocat şi o creştere a costurilor de colectare a deşeurilor din momentul trecerii activităţii la CJ. „Constatăm că în anul 2019, în decembrie, se demarează derularea contractului de tratare mecano-biologică, sortare, respectiv depozitare în rampa ecologică de la FărcaŞa, componentă a contractului pe care societatea SC Drusal SA l-a încheiat cu Consiliul Judeţean pentru o sumă de aproximativ 120 RON. Ne trezim la un moment dat noi, băimărenii, că se adiţionalizează acest contract şi se dublează, schimbându-se într-un mod radical caracterul licitaţiei, respectiv caracterul contractului, în sensul în care nu s-a mai depozitat la Fărcaşa, s-a depozitat la marginea Băii Mari.

Ştim foarte bine ce nenorocire ne-au generat cei care au depozitat acolo şi cei care le-au dat voie să depoziteze acolo. O dublare care s-a întâmplat pe baza incompetenţei celor care, nu de astăzi, ci de multă vreme, au gestionat sistemul integrat de gestiune a deşeurilor. O diferenţă pe care o plătesc băimărenii şi maramureşenii, dar nicidecum Consiliul Judeţean Maramureş, aşa cum ar fi normal”, a spus Cătălin Cherecheş. AGERPRES

via Administratie.ro

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)