A fost semnat un act adițional la contractul cu Polaris M Holding, operatorul de colectare a deșeurilor din județul Teleorman

Publicat în Teleorman acum 3 ani

polarisConducerea ADI Managementul Deșeurilor a semnat un act adițional la actualul contract cu SC Polaris M Holding, actualul operator de colectare a deșeurilor din județ, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, Ciprian Ciuperceanu, președintele asociației. Alături de acesta, au fost prezenți și Daniel Grosu, directorul executiv al asociației, dar și Mugur Bățăuș, unul dintre oamenii care au urmărit îndeaproape proiectul de-a lungul timpului.

Potrivit președintelui ADI Managementul Deșeurilor, a fost nevoie de semnarea actului adițional pentru că fosta conducere nu a demarat la timp procedurile în vederea unei noi licitații și județul nu poate fi lăsat fără operator de colectare a deșeurilor. Odată cu semnarea actului adițional, în județ vor veni și 300 de containere, care vor merge către municipii și orașe, cinci autospeciale noi și 2.500 de pubele de 120 de litri.

„Fosta conducere nu a demarat la timp procedurile în vederea organizării unei noi licitații și nu putem lăsa județul Teleorman fără un operator care să colecteze deșeurile. În urma discuțiilor cu SC Polaris am căzut la un acord să ne aducă 300 de containere, cinci autospeciale noi și 2.500 de pubele de 120 de litri”, a spus președintele asociației, Ciprian Ciuperceanu.

Actul adițional este semnat pe o perioadă de maxim 4 ani, dar în mod sigur nu va dura mai mult de un an și jumătate, pentru că în prezent se pregătește o licitație pentru un nou contract, a precizat Ciprian Ciuperceanu, care a spus că, până la finalul anului, tarifele de colectare a deșeurilor menajere nu vor fi modificate.

„Actul adițional are o durată de până la 4 ani, dar în mod sigur mai mult de un an și jumătate nu va dura. În prezent, am demarat procedurile pentru o nouă licitație, iar în maxim 12 luni eu zic că vom avea un nou operator. Eu cred că până în august-septembrie vom lansa licitația, iar până la finalul anului 2022 se va și încheia”, a mai spus Ciprian Ciuperceanu.

De altfel, potrivit datelor furnizate, peste 50 de localități din județ au implementat, până în prezent, măsura Plătește cât arunci, iar în perioada următoare peste 90% vor implementa acest instrument, a spus Ciprian Ciuperceanu, care a subliniat și că primarii din județ vor fi obligați de lege să facă acest lucru, nu de asociație.

„Instrumentul economic Plătește cât arunci este favorabil pentru unitățile administrativ-teritoriale, pentru că prin Ordonanța 74/2018 s-a instituit obligativitatea colectării deșeurilor pe cel puțin trei fracții, și anume plastic, hârtie, carton, metal – o fracție, deșeuri reziduale – o a doua fracție și deșeuri biodegradabile – o a treia fracție, iar noi prin decizie a Adunării Generale am instituit această obligativitate și am transmis către toate unitățile administrativ-teritoriale acest lucru. Pe de altă parte, unitățile administrativ-teritoriale sunt obligate să instituie taxa de salubrizare pentru cetățenii care nu au contract cu operatorul de colectare a deșeurilor. Unele dintre acestea au instituit această taxă, altele nu, dar motivele trebuie căutate la ei, nu la asociație”, a spus Mugur Bățăuș.

via Ziarul Teleormanul

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)