Acțiune de ecologizare la Luduș

Publicat în Mureş acum 4 săptămâni

ecologizareRâul Luduș străbate orașul Luduș și împrejurimile pe o distanță de 8 kilometri, fiind mărginit pe partea stângă de digul de apărare construit după inundațiile catastrofale din anii 70 ai secolului trecut.

Partea superioară a digului constituie pe întreaga lungime, dar cu precădere în zona Parcului Tineretului, o alee predilectă pentru plimbări în natură, dar spre regretul cetățenilor care înțeleg ce înseamnă spiritul civic, unii dintre semenii noștri își semnalează trecerea prin această lume cu tot ceea ce nu le folosește după întrebuințare.

Conștientizând mai mult decât alții această stare de fapt, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Mureș a organizat zilele trecute o acțiune de ecologizare/ curățare a malului stâng al râului Mureș din zona orașului Luduș.

Ioan Tet, coordonatorul grupei de pescari din orașul Luduș, grupă aparținând de AJVPS Mureș ne-a declarat: „Ne-am propus să ecologizăm printr-o acțiune cetățenească, malul stâng al râului Mureș. Au participat atât personalul angajat, pescari amatori, cât și voluntari din oraș. Timpul nu a ținut cu noi și din această cauză participarea a fost mai redusă. Totuși, am adunat circa 120 de saci cu deșeuri pe care le-am predat operatorului de salubritate”.

Primarul orașului Luduș, Cristian Moldovan a afirmat: „Dorim ca această acțiune să-i conștientizeze pe cetățenii orașului în legătură cu efectele nocive ale plasticului și deșeurilor aruncate la întâmplare, pentru mediul înconjurător. Ne propunem creșterea gradului de implicare a cetățenilor în astfel de acțiuni. Rolul acestei acțiuni poate să fie și una de prevenție, pentru că văzând efectele, cetățenii se vor gândi de mai multe ori înainte de a arunca gunoiul la întâmplare”.

Liviu Popa, directorul „DITZV”, a declarat că Primăria orașului Luduș a contribuit la succesul acestei activități punând la dispoziția participanților saci de plastic, mănuși de protecție și mijlocul auto cu care s-au colectat sacii plini care au fost predați operatorului de salubritate, care deține un contract de preluare a deșeurilor reciclabile.

Unul dintre voluntari, tânăra Lavinia Preda a declarat: „A fost o acțiune lăudabilă, care ar trebui repetată în mod periodic. Nu sunt pescar, sunt doar o iubitoare de natură. Doresc să văd curățenie în parcurile orașului, pe dig și peste tot. Azi sunt bucuroasă că am contribuit și eu la această ecologizare necesară”.

Acum, o perioadă, zona verde adiacentă râului Mureș din zona Luduș este curată, este pregătită să-i primească pe adevărații iubitori ai naturii. Cât timp va rămâne așa? Nu se știe, totul depinde doar de noi, de fiecare dintre noi!

via Zi de zi

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)