Acțiunea „Timișoara reciclează” de colectare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice (DEEE), până joi, 29 aprilie 2021

Publicat în Timiş acum 3 ani

Timisoara recicleazaSchimbarea începe cu un gest mic pe care fiecare dintre noi îl poate face. Acțiunea „Timișoara reciclează” face parte din strategia de sustenabilitate a companiei IULIUS, care își continuă preocuparea pentru conservarea mediului înconjurător. Dacă ai acasă un radio care nu mai funcționează, un televizor stricat, un fier de călcat pe care nu îl mai folosești sau orice alt deșeu electric ori electronic, vino în Iulius Town, reciclează responsabil, iar noi te recompensăm!

Te-ai apucat de curățenia de primăvară și ți-ai dat seama ca ai câteva deșeuri electronice de care trebuie să scapi? Până joi, 29 aprilie 2021, dacă aduci cel puțin două kilograme de echipamente electrice și electronice (DEEE) în zona Top Shop din parcarea subterană portocalie a Iulius Town, primești un voucher pentru pauza de masă. Acțiunea „Timișoara reciclează” se desfășoară în parteneriat cu ECOTIC, prima organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice din România.

De ce trebuie să reciclăm DEEE? Acum, 5% din totalul mondial al deșeurilor municipale solide este reprezentat de electrice și electronice, iar fiecare dintre aceste echipamente conține substanțe periculoase pentru mediu și sănătate. Totodată, prin reciclare se reușește recuperarea unor cantități mari de materii prime cu valoare economică.

Acțiunea „Timișoara reciclează” se integrează în strategia de sustenabilitate a companiei IULIUS, mediul reprezentând una dintre cele trei direcții de implicare, alături de educație și comunitate. În ansamblul mixed-use de regenerare urbană Iulius Town Timișoara, ca și în celelalte proiecte mixte dezvoltate în Iași și Cluj-Napoca, mediul are un rol important, grădinile IULIUS aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni, contribuind astfel la aportul de spații verzi în mediul urban. Din aceeași preocupare pentru a diminua amprenta asupra mediului, toate proiectele IULIUS sunt eco-friendly, fiind construite și operate cu respectarea standardelor internaționale de sustenabilitate, cu impact în economisirea resurselor și în îmbunătățirea calității vieții. Cele trei clădiri de birouri United Business Center din Iulius Town Timișoara sunt certificate LEED Platinum și Gold, conform standardelor U.S. Green Building Council, pentru eficiența energetică, reducerea consumului de apă, utilizarea de materiale reciclate ori cu emisii reduse, conectivitate și alți parametri de impact.

via Tion.ro

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)