ADI Teleorman: Campania de colectare a DEEE-urilor, în Bragadiru şi Bujoru

Publicat în Teleorman acum 3 ani

În perioada 26-30 iulie, campania de colectare a DEEE-urilor se desfăşoară în localităţile Bujoru şi Bragadiru. În acest sens, Asociaţia de Dezvoltare Managementul Deşeurilor Teleorman, cu sprijinul administraţiilor publice locale, a distribuit materiale informative cu detalii despre campanie în ambele localităţi. Persoanele care predau deşeuri electrice pot câştiga tichete cadou. În funcţie de cantitate, acestea pot ajunge până la 30 de lei.

Până acum, cu spijinul aparatului tehnic al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Managementul Deşeurilor Teleorman, la nivelul mai multor unităţi administrativ teritoriale din judeţ s-au desfăşurat campanii de conştientizare şi informare a populaţiei, privind selectarea la sursă pe cele trei fracţii: deşeuri reziduale, deşeuri reciclabile şi deşeuri biodegradabile. Campaniile, spun organizatorii, au fost primite cu interes de locuitorii comunelor respective. Practic, cetăţenii au fost instruiţi cu privire la conţinutul fiecărei fracţii de deşeuri colectată în recipiente separate. Totodată au fost înmânate grafice de colectare pe cele trei fracţii cu precizarea zilelor de colectare a fiecăreia.

via Info Teleorman

comuna curate bragadiru x

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)