Ce produse din plastic vor fi interzise. Legea a intrat deja în vigoare

Publicat în Recomandari acum 3 ani
consecinte plastic unica folosintaProdusele din plastic vor dispărea de pe rafturile magazinelor din România, spune ministrul Mediului, Tanczos Barna. Deși Directiva europeană cu privire la aceste produse a intrat în vigoare la începutul acestei luni, România nu a transpus-o încă în legislația națională.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că produsele de plastic vor fi interzise ”în curând” și în România.

Ministrul mai spune că draftul actului normativ necesită ”numeroase consfătuiri cu cei implicați”, motiv pentru care draftul se află în circuitul de avizare interministerială.

Tanczos Barna a precizat că în cursul zilei de miercuri a avut o ședință organizată de Green Report, la care au participat reprezentanții  Asociației Berarii României, Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare, Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu, dar și reprezentanți ai producătorilor de ambalaje, ai reciclatorilor și ai industriei HoReCa.

În cadrul acestei ședințe s-a discutat despre ambalajele acceptate de normele europene și de creșterea costului pentru anumite ambalaje. Mai mult decât atât, s-a adus în dicuție și cerințele de marcare, răspunderea  extinsă a producătorilor, fluxul materialelor din ambalaje, calitatea acestora, precum și costurile pe care le implică sortarea/reciclarea acestora, măsuri de sensibilizare a populației, regândirea contractelor de salubritate, competențele de control ale autorităților.

Ce produse vor fi interzise

Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a fost adoptată în urmă cu doi ani şi prevede zece categorii de produse:

  • betișoare de urechi, farfurii și tacâmuri de unică folosință
  • baloane și bețe pentru acestea
  • ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi
  • alte ambalaje pentru băuturi
  • filtre de țigări
  • pungi de plastic, ambalaje de plastic
  • șervețele umede și alte produse de igienă din plasticț

Documentul forului european prevede şi faptul că, în conformitate cu politica UE privind deşeurile, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a reduce consumul anumitor materiale plastice de unică folosinţă pentru care nu există nicio alternativă (căni de băut, inclusiv huse şi capace, şi recipiente cu alimente preparate pentru consum imediat), dar şi să monitorizeze consumul acestor produse de uz unic, precum şi măsurile luate şi raportează progresele înregistrate către Comisia Europeană.

În plus, Directiva impune o reducere cantitativă ambiţioasă şi susţinută a consumului acestor produse până în anul 2026, comparativ cu valoarea de referinţă din 2022. Astfel, pe lista cerinţelor de colectare separată şi de proiectare pentru sticlele de plastic, se stabileşte o ţintă de colectare de 90% pentru reciclarea sticlelor de plastic până în 2029 (cu o ţintă provizorie de 77%, până în 2025). Aceste sticle ar trebui să conţină cel puţin 25% plastic reciclat pentru fabricarea lor până în 2025 (pentru sticlele PET), respectiv 30% până în 2030 (pentru toate sticlele).

via capital.ro

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)