Colectare deșeuri voluminoase în Craiova, gratuit până pe 24 decembrie 2023

Publicat în Dolj acum 7 luni

deseuri voluminoase craiovaIridex Group Salubrizare, alături de Primăria Craiova, a început o nouă campanie amplă de RIDICARE GRATUITĂ  a DEȘEURILOR VOLUMINOASE, în Craiova. Perioada de desfășurare este 16 octombrie-24 decembrie 2023.

Craiovenii care locuiesc la bloc sunt rugați să depoziteze deșeurile voluminoase lângă platformele gospodărești aferente blocului în care locuiesc. Cei care locuiesc la casă sunt rugați să facă solicitare prin dispecerat la tel: 0251.979, iar echipele Iridex Group Salubrizare vor colecta deșeurile voluminoase în termen de 24 de ore de la solicitare.

CE  SE POATE PREDA în cadrul acestei campanii:

  • mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, covoare, carpete, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, saltele, oale, perdele, draperii, dulapuri de baie, lustre, tablouri, obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robinete, cabine de duș, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
  • obiecte mari de folosință îndelungată precum: calorifere fontă, calorifere aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri etc.

CE NU SE POATE PREDA în cadrul acestei campanii:

NU se preiau deșeurile: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, periculoase.

Mai multe detalii despre această campanie se pot găsi găsi pe pagina de Facebook Iridex Group Salubrizare și sau la numărul de dispecerat 0251.979.

Campania este derulată în parteneriat cu Primăria Craiova și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor ECODOLJ Dolj (ADI ECODOLJ).

via Cuvântul Libertății

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)