Colectare separată a deșeurilor, în municipiul Bacău și 22 de comune

Publicat în Bacău acum 3 ani

somaFirma de salubrizare SOMA SRL și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău au lansat, sâmbătă, contractul de salubrizare în municipiul Bacău și 22 de comune. Băcăuanii vor depozita deșeurile pe fracții, iar transportul la utilajele de sortare și Celula 1 se va face separat.

La eveniment, au fost prezenți reprezentați ai Consiliului Județean Bacău, ADIS, precum și ai celor 23 de localități beneficiare ale contractului cu SOMA: Valentin Ivancea, președintele ADIS și al CJ, Cătălin Moise, director executiv ADIS, Cristian Ghingheș, viceprimar al municipiului Bacău, Constantin Șoșu, președinte SOMA, Narcis Doru, director general SOMA. Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primarul municipiului Bacău, a fost reprezentat de Gabriel Cojocaru, șeful său de cabinet.

În debutul evenimentului, Narcis Doru, directorul general al SOMA, a prezentat pe scurt avantajele noului contract de salubrizare, ce operează din 9 august în atât în municipiul Bacău, cât și în 22 de comune ale județului: Berești-Bistrița, Buhoci, Cleja, Fărăoani, Filipești, Gârleni, Gioseni, Hemeiuș, Horgești, Itești, Letea Veche, Luizi-Călugăra, Măgura, Mărgineni, Nicolae Bălcescu, Prăjești, Răcăciuni, Racova, Sărata, Săucești, Tamași și Traian. (Detalii, aici).

„Contractul are ca obiectiv colectarea pe fracții a deșeurilor și transportul acestora separat la instalațiile SMID (Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor). Ținta principală este ca la groapa de gunoi să ajungă cât mai puține deșeuri și să creștem cantitate de reciclabil. Măcar 50-60 la sută dintre deșeuri va trebui să ajungem să le transportăm separat”, a declarat directorul Narcis Doru.

Au mai vorbit Cristina Ciuraru Pal, primărița din Faraoani, Gabriel Cojocaru, șeful de cabinet al primarului Bacăului, Anton Șiler, primarul din Nicolae Bălcescu, Alexandru Manea, primarul comunei Săucești.

În final, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și al ADIS, a declarat că își dorește ca noul contract de salubrizare să constituie un parteneriat onest și deschis, în interesul cetățeanului. „Vreau ca municipiul și județul Bacău să devină verzi, curate, civilizate”, a spus Ivancea.

ZidArt are programat live painting pe parcursul întregii zile, iar copiii sunt implicați în diverse ateliere de lucru, în cadrul cărora vor putea să deseneze, să picteze și să construiască obiecte din materiale reciclabile. Angajații SOMA stau de vorbă cu băcăuanii curioși să afle detalii despre colectarea selectivă.

via ZDBC.ro

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)