Colectarea deșeurilor reciclabile a început și în comuna Șușani, județul Vâlcea

Publicat în Vâlcea acum 4 ani

susaniAşa cum a anunţat din timp primarul Daniel Tudor, în comuna Şuşani demarează procesul de colectare selectivă a gunoiului reciclabil.

Fiecare gospodărie primeşte gratuit din partea firmei de salubrizare saci necesari colectării exclusive a fracției uscate – deşeuri reciclabile: hârtie, carton, plastic, PET-uri, ambalaje metalice, etc.

Alesul local face apel în continuare la locuitori să ia în serios acest aspect și și-a exprimat convingerea că fiecare cetățean a înțeles importanța pe care o are reciclarea diverselor materiale pentru mediul înconjurător. Primarul spune că această regulă de colectare separată a deşeurilor reciclabile în localitate s-a implementat treptat şi cu înţelegere din partea cetăţenilor. Este vorba despre un efort comun, pe care administraţia publică locală îl face împreună cu firma de colectare, dar mai ales împreună cu populaţia. În ceea ce priveşte gunoiul menajer, primarul Daniel Tudor a reușit să aibă acest serviciu recurgând la conștientizarea populației cu privire la reducerea cantităților de deșeuri generate, oamenii ajungând să plătească doar atât cât aruncă: „Cetăţenii comunei Şuşani colectează selectiv deşeurile din propriile gospodării separând hârtia, cartonul, sticla, metalul, plasticul, deşeurile reziduale şi pe cele biodegradabile. De asemenea, în localitate s-au distribuit pliante explicative privind informaţiile de care oamenii au nevoie pentru ca procesul de colectare selectivă să decurgă aşa cum trebuie şi să fie înţeles pe deplin. În acest sens am contactat o altă firmă de colectare a deşeurilor, iar toate gospodăriile primesc saci gratuit pentru deşeurile reciclabile. Acţiunea se desfăşoară cu succes şi vom încuraja în continuare cetăţenii să predea în mod selectiv deşeurile. Motivul este acela că una dintre cele mai acute probleme este legată de protecţia mediului, fiind reprezentată de generarea deşeurilor în cantităţi mari şi gestiunea necorespunzătoare a acestora. Aşa dar, la Şuşani se separă hârtia, cartonul, sticla, metalul, plasticul, deşeurile reziduale şi cele biodegradabile. În ceea ce priveşte gunoiul menajer am găsit o soluţie pentru a nu mai plăti atât de mult la factura de gunoi și le-am recomandat cetăţenilor să selecteze gunoiul menajer, adică să nu mai pună în tomberoane resturi de la animale şi construcţii. Referitor la gunoiul menajer, luna aceasta voi lua o hotărâre privind operatorul care va face acest serviciu şi, din calculele noastre, preţul nu va depăşi 5 lei de persoană. Pentru colectarea selectivă a gunoiului este nevoie de un efort colectiv, dar oamenii au înţeles această obligativitate”, spune primarul comunei Şuşani, Daniel Tudor.

Primarul este convins că fiecare localnic a înţeles şi se va implica în această acţiune în continuare, iar Şuşaniul va fi o localitate mai curată și mai frumoasă prin colectarea deşeurilor selectiv.

via Impact Real

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)