Primăria Scundu, județul Vâlcea, s-a implicat activ în informarea și îndrumarea cetățenilor pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile

Publicat în Vâlcea acum 3 ani
reciclare foto 620x400 1

reciclare foto 620×400 1

Primăria Scundu s-a implicat activ în informarea și îndrumarea cetățenilor pentru colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile. Sacii de plastic speciali pentru această operațiune sunt furnizați gratuit de operatorul de salubritate, iar cetățenii au înțeles necesitatea colectării selective. Conducerea Primăriei Scundu este încrezătoare astfel că problemele legate de gunoaiele aruncate aiurea prin șanțuri, văi, albiile râurilor sau izlazuri se va rezolva ușor-ușor.

„Primul pas a fost să-i informăm pe cetăţeni cu privire la predarea sacilor pentru colectarea selectivă pe categorii: sticlă, carton, plastic, hârtie, etc. Această acţiune se face deja de câteva săptămâni bune şi s-a dovedit până acum a fi un succes. Circa 60% dintre cetăţenii localităţii au primit sacii de colectare, urmând ca încet, încet, să fie acoperite în întregime gospodăriile din localitate. Această colectare selectivă a gunoiului va deveni foarte curând o obişnuinţă. Astfel vom stopa creşterea depozitelor de deşeuri care nu numai că poluează masiv mediul, dar creează şi o imagine dezolantă comunei. Ridicarea gunoiului se face în fiecare săptămână, în ziua de miercuri, şi merge foarte bine. Oamenii au înţeles şi sunt receptivi la acţiunea noastră” – a declarat primarul Mihai George Blejan.

via Gazeta Vâlceană

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)