La casele din Oradea, colectarea reciclabilelor în pubele începe din 1 iunie

Publicat în Bihor acum 3 ani

pubeleÎn contextul implementării noului contract privind delegarea serviciului de salubritate, încheiat între Primăria municipiului Oradea şi compania RER Vest, respectiv a contractelor între operatorul de salubritate şi locuitorii oraşului, RER Vest face câteva precizări pentru clienţii persoane fizice (orădenii care locuiesc la case).

Din motive logistice, în gospodăriile care deja au încheiat un contract de salubritate cu RER Vest, înlocuirea colectării deşeurilor reciclabile din sacii galbeni cu colectarea din pubele dotate cu microcip unic, implicit schimbarea modului de tarifare pentru această fracţie, se va putea opera doar din 1 iunie.

Astfel, RER Vest apelează la înţelegerea clienţilor săi şi le solicită să adreseze aceste cereri abia începând cu 1 iunie, când echipele companiei vor putea merge la adresa indicată de clienţi, pentru a monta microcipul pe pubela în care se vor colecta deşeurile reciclabile. Atenţie: acest recipient trebuie să fie deţinut de client, indiferent că este vorba de vechea pubelă destinată pentru colectarea deşeurilor menajere şi acum înlocuită de noi recipiente, fie că este vorba de una nouă, achiziţionată de proprietarul gospodăriei.

Orădenii de la case care încă nu au încheiat noul contract de salubritate cu RER Vest vor putea opta pentru această variantă de tarifare a fracţiei uscate în momentul semnării contractului. În momentul furnizării recipientelor pentru colectarea fracţiei reziduale şi fracţiei biodegradabile, echipele RER Vest vor monta şi microcipul pe pubela destinată colectării fracţiei reciclabile.

Până la această dată, la case, din 20.400 de contracte au fost semnate deja 17.635, iar în ceea ce privește situația la blocuri, doar 23 asociații de proprietari din 877 au semnat noile contracte de salubritate.

Reamintim că, din data de 1 aprilie, în municipiul Oradea au intrat în vigoare noile reguli şi tarife pentru colectarea separată a deșeurilor, orădenii urmând să plătească pentru deşeuri în funcţie de cantitate. În cazul asociațiilor de proprietari, cele care au semnat deja contractul vor plăti pe principiul „plătești cât arunci”, iar cele care nu au semnat încă vor avea avea un tarif de 17,87 lei, în cazul în care optează să semneze până la finalul anului un act adiţional la contractul actual. Dacă asociațiile vor alege totuși să nu semneze acest act adiţional, se va aplica direct tariful de 20 lei/persoană.

via Bihor Știri

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)