La Chintelnic, Bistrița-Năsăud, se face o fabrică de procesare a deșeurilor din mase plastice

Publicat în Bistriţa-Năsăud acum 3 ani

deseuriO firmă de colectare a deșeurilor din Bistrița, înființată în 2005, ce are ca principal obiect de activitate recuperarea și reciclarea deșeurilor de materiale plastice, a deșeurilor de hârtie și carton, precum și a deșeurilor de baterii auto uzate, vrea să construiască, la Chintelnic, spații de producție și procesare mase plastice și deșeuri din mase plastice.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud anunță că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire spații de producție/procesare mase plastice și deșeuri din mase plastice”, propus a fi amplasat în localitatea Chintelnic, intravilan, fn, comuna Șieu-Măgheruș, judeţul Bistriţa-Năsăud, titular: SC ECOPRIMUS SRL. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul A.P.M. Bistriţa-Năsăud, din municipiul Bistriţa, str. Parcului, nr. 20 şi la sediul titularului: SC ECOPRIMUS SRL, din municipiul Bistrița, str. Lucian Blaga, nr. 54, în zilele de luni-joi, între orele 9,00-15,00 şi vineri, între orele 9,00-13,00.

Observaţiile publicului se primesc zilnic, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

Data afişării pe site: 15.04.2021

Potrivit site-ului companiei, în prezent aceasta ar avea o capacitate de procesare instalată de 250 de tone/lună.

”Produsele finite obținute prin reciclare sunt reintroduse in circuitul cotidian prin vânzarea către industria prelucrătoare, diverși procesatori de mase plastice care produc diferite obiecte ca de exemplu: mobilier, folie solar, jardiniere, ghivece, dibluri, diverse piese folosite în construcții și în industria constructoare de mașini”, se arată pe site-ul firmei.

De asemenea, compania prestează servicii de măcinare pentru diferite tipuri de deșeuri din materiale plastice. Piața de desfacere este atât internă, cât și externă.

via Timp Online

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)