MaiMultVerde continuă acțiunile de colectare a plasticului din albiile râurilor prin programul “Cu Apele Curate”

Publicat în Recomandari acum 3 ani

cu apele curateAsociația MaiMultVerde, cu sprijinul Lidl România, anunță continuarea și extinderea programului Cu Apele Curate, lansat în mai 2019 ca un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane. Programul a debutat cu o serie de amenajări, activități și evenimente comunitare în 10 orașe dunărene, iar acum se extinde și pe afluenți, cu scopul de a împiedica deversările de deșeuri în fluviu și ulterior în Marea Neagră.

Programul Cu Apele Curate vizează atât poluarea istorică, prin acțiuni de colectare a plasticului deja existent în albiile râurilor, cât și măsuri de prevenire și combatere a deversărilor viitoare. Conform unui studiu efectuat de Universitatea din Viena, aproximativ 4,2 tone de deșeuri sunt transportate zilnic pe Dunăre, adică 1533 de tone pe an. În plus, până la Dunăre și pe lângă ea, curgerile de apă sau lacurile de orice fel acumulează cantități imense de plastic, ceea ce duce la distrugerea biodiversității acvatice, scăderea drastică a calității apelor din care ne alimentăm și deteriorarea peisajului. Pentru a lupta cu acest debit de 4,2 tone/zi de deșeuri sunt necesare acțiuni extinse și menținute pe termen lung în tot bazinul Dunării și al afluenților săi, atât în România, cât și în țările riverane.

Săptămâna Apelor: 14 – 22 martie, 18 orașe

Pentru a marca extinderea programului, Asociația MaiMultVerde, alături de partenerii săi – asociații și grupuri de inițiativă locale din orașe riverane, organizează, în perioada 14 – 22 martie, o serie de acțiuni de ecologizare și conștientizare în 18 orașe, marcând în același timp două date importante – 14 martie: Ziua Internațională a Râurilor și 22 martie: Ziua Mondială a Apei. Astfel, la Drobeta-Turnu Severin se vor desfășura activități variate, pentru toate vârstele – de la ecologizări, drumeții educaționale și flash mob în centrul orașului, până la Ziua porților deschise la stația de epurare a apei ce deservește municipiul și la laboratorul de testare a calității apei.

Tot în cadrul programului va fi lansat la Sf. Gheorghe proiectul pilot „Oltul cu apele curate”, în parteneriat cu Fundația Comunitară Covasna, prin care, în colaborare cu autoritățile și poliția locale, vor fi identificate locurile din apropierea malurilor Oltului unde se depozitează ilegal deșeuri, vor fi amplasate camere video care vor fi permanent monitorizate, iar ulterior cei care abandonează deșeuri în aceste zone vor fi trași la răspundere. Proiectul va culmina, în luna august, cu o acțiune amplă de ecologizare a malurilor și luciului apei Oltului pe tronsonul izvor – Sf.Gheorghe, în care vor fi implicate localitățile prin care trece Oltul din două județe, Harghita și Covasna.

Pentru informații detaliate privind calendarul evenimentelor și măsuri anti-poluare cei interesați sunt invitați să intre pe site-ul www.cuapelecurate.ro. De asemenea, vor mai avea loc și campanii de informare privind pericolele poluării cu plastic a apelor și modurile corecte de colectare separată a deșeurilor, training-uri de organizare comunitară și ateliere de scris petiții către primării, precum și expoziții fotografice și tururi ghidate cu o componentă ecologică.

O altă activitate care va fi continuată și în acest an o reprezintă proiecțiile de filme documentare, adresate elevilor și profesorilor din clasele a 7-a și a 8-a. Filmele vor fi disponibile pentru accesare tuturor profesorilor interesați la nivel național, în baza unui cont de utilizator pe platforma http://kinoteca.bloczero.ro/ în aceeași perioadă. Mai multe info se găsesc pe site-ul www.bloczero.ro și pe pagina de Facebook Bloc Zero.

Principala miză a evenimentelor este coagularea comunității locale în jurul problemei comune a poluării cu plastic, care se adresează tuturor locuitorilor, indiferent de vârstă sau ocupație. Aceasta deoarece locuitorii orașelor riverane sunt primii afectați de poluarea apelor cu plastic și, în același timp, sunt și cei ale căror inițiative pot avea un impact direct asupra ameliorării situației actuale.

Implicarea nu trebuie să se oprească atunci când se termină Săptămâna Apelor

Poluarea cu plastic este, însă, o problemă foarte gravă astăzi în societate, a cărei rezolvare necesită o implicare constantă atât a autorităților publice, cât și a fiecărui cetățean în parte. Astfel, Asociația MaiMultVerde îndeamnă oamenii să opteze pentru diferite modalități de implicare în lupta împotriva poluării cu plastic, pe lângă participarea la acțiunile din Săptămâna Apelor:

În săptămâna dintre Ziua Internațională a Râurilor și Ziua Mondială a Apei, 14 – 22 martie, ne dorim ca manifestul nostru pentru o Dunăre cu apele curate, fără plastic, să ajungă la cât mai mulți români, în toate colțurile țării. Pentru că râurile României, mici sau mari, duc la Dunăre, iar plasticul pe care aceasta îl poartă către mare, peste 4,2 tone în fiecare zi, a trecut la un moment dat prin mâinile noastre. Și tot în mâinile noastre, ale fiecăruia și fiecăreia dintre noi, stau și soluțiile pentru ca plasticul să nu mai ajungă acolo. Pe platforma cuapelecurate.ro am adunat cele mai eficiente idei din ultimii doi ani și comunitatea celor care le-au pus în fapte. E un izvor de inspirație care sperăm să se transforme într-un fluviu de acțiune, care să măture tot plasticul din ape”, afirmă Doru Mitrana, Președintele Asociației MaiMultVerde.

Colectarea, sortarea și reciclarea plasticului sunt principii importante ale strategiei de sustenabilitate Lidl, aliniată la obiectivele REset Plastic, ale grupului Schwarz, prin care ne propunem să diminuăm considerabil impactul poluării cu plastic. Pe langa măsurile concrete pe care le luăm în acest sens în cadrul operațiunilor noastre și care pot fi consultate în ultimul nostru raport de sustenabilitate (https://www.lidl.ro/raport-de-sustenabilitate), susținem programe pe termen lung gândite să reducă impactul plasticului în mediul înconjurător. Prin programul Asociației MaiMultVerde, cu care avem un parteneriat strategic pe termen lung, am ]nregistrat, începând din 2019, rezultate importante, care ne motivează să mergem mai departe împreună și să extindem activitățile la cât mai multe râuri din țară. Responsabilitatea începe cu fiecare dintre noi, iar, în ceea ce privește reducerea poluării cu plastic a Dunării și a afluenților săi, am demonstrat că avem ce să facem.”, declară Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

Cu Apele Curate” este un program susținut de Lidl România, ce contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu. Programul Cu Apele Curate se desfășoară în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), Bloc Zero și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC).

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)