Primăria Lugoj deschide o platformă pentru deșeuri din construcții

Publicat în Timiş acum 3 ani

deseuri materiale de constructiiPrimăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că pot depozita molozul, respectiv deșeurile inerte rezultate din construcții (mortar, pietriș, cărămizi, țigle), la fosta balastieră AEGEF, unde accesul se face de pe centura ocolitoare a municipiului, din direcția Caransebeș, înainte de podul peste râul Timiș. Locul de depozitare este situat în spatele balastierei Compact.

Accesul spre locul de depozitare este permis de luni până vineri între orele 7.30 – 14.30 În acest deponeu este interzisă depunerea deșeurilor menajere sau a oricărui alt tip de deșeuri în afară de cele rezultate din construcții.

Reprezentanții Serviciul Sere și Zone Verzi, anunță încheierea campaniei “Curățenia de primăvară” 2021, începând cu data de 19.04.2021.

„Solicităm cetațenilor să nu mai depună resturi vegetale pe domeniul public acolo unde colectarea s-a făcut chiar și de 2-3 ori pe aceeași stradă. În săptămâna 12.04.2021 – 16.04.2021 se va colecta doar de pe străzile unde nu s-a ajuns în ultimele săptămâni, în special pe străzile înguste unde accesul este îngreunat”, arată aceștia.

Strângerea deșeurilor vegetale va fi reluată în toamnă.

via Lugojeanul

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)