Reciclarea uleiului uzat poate salva animalele și plantele
Poate părea o exagerare, dar este o realitate confirmată: reciclarea uleiului uzat poate salva animalele și plantele. Pe lângă faptul că, aruncat în sistemul de canalizare, fiecare litru de ulei alimentar uzat poluează un milion de litri de apă, acesta poate înfunda ţevile şi produce defecţiuni în sistemele din staţiile de epurare a apei, subliniază Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai-Cata. Specialistul subliniază că perioada Sărbătorilor, când consumul acestui produs este foarte mare, reprezintă cel mai bun moment pentru începerea colectării separate a uleiului uzat, în fiecare gospodărie.
Urmează o perioadă în care uleiul este folosit mai mult ca niciodată, în aproape fiecare gospodărie și este foarte important ca acesta să fie eliminat corect, astfel încât să ne putem bucura de beneficiile reciclării, atât pe termen lung, cât și imediat.
„Majoritatea românilor s-au obișnuit să arunce uleiul după gătit, fie din comoditate, fie pentru că nu știu că acesta poate fi reciclat, pentru a proteja eco-sistemul. Ideea că reciclând uleiul uzat putem salva plantele și viețuitoarele este foarte vagă, în continuare, pentru mulți dintre noi, de aceea considerăm că trebuie vorbit permanent despre beneficiile acestui gest, mai ales că există mai multe opțiuni între care putem alege, funcție de timpul de care dispunem, de zona în care locuim sau de posibilitățile materiale.
Spre exemplu, există firme care vin acasă și coletează uleiul de gătit folosit, avem posibilitatea să îl predăm direct în hipermarketuri, primind în schimb diferite alimente sau produse de uz casnic sau să îl predăm benzinăriilor, care oferă serviciu de colectare”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata.
Ce se întâmplă când aruncăm uleiul de gătit uzat, la chiuvetă
Atunci când aruncăm la chiuvetă uleiul de gătit folosit, acesta ajunge în sistemul de canalizare, poate înfunda ţevile şi produce defecţiuni în sistemele din staţiile de epurare a apei, iar costurile pentru remedierea acestor neajunsuri se vor reflecta în facturile noastre, susțin specialiștii din domeniul protecției mediului.
Conform unor studii realizate la nivel mondial, un litru de ulei alimentar uzat care este aruncat în sistemul de canalizare poluează un milion de litri de apă.
“Uleiul de gătit uzat care ajunge în resursele naturale de apă formează o peliculă ce împiedică oxigenul să ajungă la plantele şi vieţuitoarele acvatice, iar acestea mor. Nu este de dorit nici să ajungă în pământ, pentru că uleiul alimentar folosit râncezeşte, poluează solul şi împiedică regenerarea acestuia. O dată ajuns nefertil, pământului îi ia mult timp să-și revină și să redevină productiv”, explică specialistul în colectare separată și reciclare.
Iată cum se colectează uleiul de gătit uzat
După ce terminăm de gătit, uleiul folosit se lasă la răcit, apoi se strecoară, pentru a fi eliminate impuritățile, după care se poate pune într-un recipient curat, din plastic, sticlă sau metal, pentru a fi trimis la reciclare. Foarte important este să nu amestecăm uleiul uzat cu apă, ulei de motor, uleiuri minerale, lichid de frână sau transmisie, resturi alimentare, produse chimice sau orice alte deşeuri, deoarece acesta nu va mai putea fi reciclat.
Cum poate fi reutilizat
Uleiul de gătit folosit poate fi transformat în combustibil biodiesel, în săpun natural, în soluţii de curăţare, dar şi în produs concentrat emulsionabil pentru toate tipurile de cofraje.
Știați că…
… Dimensiunea pieței globale a uleiului de gătit uzat a fost evaluată la 6.041,2 milioane de dolari în 2018 și se estimează că va ajunge la 8.886,7 milioane de dolari până în 2026, înregistrând o rată de creștere anuală compusă (CAGR) de 5%, între 2019 și 2026?
… Uleiul de gătit uzat este cunoscut și sub denumirea de ulei vegetal uzat și este produs ca urmare a utilizării repetate a uleiurilor vegetale folosite pentru gătitul alimentelor în sectoarele comerciale, precum și în sectoarele casnice? Uleiul de gătit uzat poate fi derivat dintr-o gamă de uleiuri vegetale, inclusiv floarea soarelui, palmier, rapiță, soia și altele și, în general, vine în compoziție mixtă.
… Creșterea utilizării uleiului de gătit uzat ca materie primă pentru producția de biodiesel conduce la creșterea pieței uleiului de gătit uzat? Mai mult, aplicarea largă a gătitului uzat în producția de hidrogen gazos, lubrifianți bio, grăsimi, produse chimice oleo, hrana animalelor și altele a crescut, de asemenea, cererea de ulei de gătit uzat în aceste industrii. Acest lucru favorizează, la rândul său, creșterea pieței.
… Creșterea furtului de ulei de gătit uzat din centrele de colectare și lipsa de conștientizare cu privire la utilizarea uleiului de gătit uzat sunt factorii care vor împiedica creșterea pieței uleiului de gătit uzat în următorii ani? În contrapartidă, inițiativele luate de guvernele din diferite țări, în special pentru transformarea uleiului de gătit uzat în biomotorină, ar putea oferi o oportunitate imensă pentru creșterea pieței uleiului de gătit uzat.
… După aplicație, piața este clasificată în biodiesel, oleochimice, hrană pentru animale și altele?
… În 2018, biodieselul a fost segmentul lider pe piața globală a uleiului de gătit uzat? Acest lucru se datorează disponibilității ușoare și costului scăzut al uleiului de gătit uzat față de uleiul vegetal, ceea ce încurajează producătorii de biomotorină să folosească uleiul de gătit uzat ca materie primă majoră. Aceasta, la rândul său, stimulează cererea de pe piața uleiului de gătit uzat.
Vezi punctele de colectare administrate de Brai Cata SRL Firmă de colectare și reciclare deșeuri
Etichetat cu: Ulei uzat