REGHIN: Pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Publicat în Mureş acum 3 ani

pubelePrimăria Municipiului Reghin a început amplasarea de pubele stradale pentru colectarea selectivă a deșeurilor pe raza municipiului. Prin acest demers se dorește încurajarea cetățenilor de a arunca gunoiul într-un mod responsabil și totodată pentru a ne încadra în țintele de reciclare prevăzute de legislația europeană în vigoare și de a crește gradul de colectare selectivă a deșeurilor din Reghin.

,,Protecția mediului, sub toate formele sale, de la menținerea și extinderea spațiilor verzi, la plantarea de arbori, la colectarea selectivă și reciclarea este în sarcina noastră, a tuturor. Dacă toată lumea ar începe să colecteze corect și să predea deșeurile pe care le generează, lumea ar fi un loc mai curat și am contribui cu toții la un viitor mai bun.,, spune Márk Endre, primarul municipiului Reghin.

Până la ora actuală au fost comandate 30 de astfel de pubele. Primele coșuri de gunoi dedicate colectării selective a deșeurilor municipale au fost amplasate astăzi pe strada Gării. ,,Sperăm ca reghinenii, care se arată tot mai deschiși în a se implica în protejarea mediului, să utilizeze aceste recipiente așa cum trebuie, să respecte indicațiile categoriilor de deșeuri, și în acest fel să scădem cantitatea de deșeuri de pe domeniul public. Ne dorim ca în etapa următoare, acest sistem de colectare selectivă să fie extins în tot orașul, astfel încurajând populația să colecteze cât mai responsabil.,, precizează primarul municipiului Reghin, Márk Endre.

via Glasul Văilor

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)