RER Vest colectează deșeurile voluminoase din Oradea în perioada 13 – 24 decembrie

Publicat în Bihor acum 2 luni

voluminoasePrimăria Oradea a anunţat că operatorul de salubritate din municipiu va derula, în perioada 13 – 24 decembrie, o campanie de colectare şi transport a deşeurilor voluminoase de mari dimensiuni de la utilizatorii casnici, persoane fizice.

Potrivit comunicatului primăriei, în cadrul acţiunii efectuate de SC RER Vest S.A., de luni până vineri, între orele 07.30-15.30, vor fi ridicate deşeuri de mari dimensiuni, precum mobilier, obiecte de uz casnic, covoare, saltele, obiecte mari de folosinţă îndelungată (altele decât deşeurile de echipamente electrice şi electronice).

Orădenii care solicită preluarea de la domiciliu a deşeurilor voluminoase trebuie să deţină un contract de salubritate cu firma de curăţenie, să nu prezinte restanţe privind plata serviciilor prestate către operator, să fie prezenţi la momentul colectării deşeurilor voluminoase, să prezinte spre colectare deşeurile voluminoase demontate, dezasamblate, să pregătească depozitarea deşeurilor la limita proprietăţii, cu acces direct dinspre carosabil pentru autospecialele destinate colectării deşeurilor.

Cetăţenii vor avea posibilitatea să contacteze telefonic operatorul de salubritate la un număr de telefon mobil în vederea preluării solicitării de colectare, menţionând următoarele date: nume, prenume solicitant, adresa, tipul de deşeuri voluminoase pentru care solicită colectarea şi volumul estimat al acestora.

Operatorul de salubritate va centraliza solicitările primite şi va organiza colectarea la punctele de domiciliu ale persoanelor fizice, transmiţând telefonic solicitantului data şi ora de colectare.

‘Colectarea se va face în baza bonului de confirmare emis de către operatorul de salubritate, care va conţine următoarele informaţii: nume şi prenume solicitant, adresa, date de identificare CI serie şi nr, semnătura solicitantului. Bonul de confirmare va conţine şi datele operatorului: nume şi prenume conducător autospecială, nr. de înmatriculare a mijlocului de transport, volumul transportat în metri cubi’, se mai arată în comunicat.

via Ecopolitic.ro

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)