13 platforme de deșeuri semi-îngropate în zonele turistice din Bihor

Publicat în Bihor acum 2 ani

deseuriA fost semnat contractul pentru realizarea a 13 platforme de deșeuri semi-îngropate în zonele turistice ale județului Bihor. Firma desemnată câștigătoare, în urma licitației, este Best Tools Company. Proiectul este implementat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecolect Group.

Locațiile unde vor fi amplasate platformele sunt: Șuncuiuș, Vadu Crișului, Roșia, Padiș, Remetea, Bratca, Vârtop, Stâna de Vale, Ștei, Coada Lacului, Luncasprie, Cărăsău și Budureasa.

,,Locațiile au fost alese după o consultare cu toți primarii din județul nostru. Platformele vor fi construite în cele mai aglomerate zone turistice, astfel încât să existe un sistem corespunzător de depozitare și gestionare a deșeurilor. Practic, vor fi achiziționate 13 platforme, fiecare dintre acestea având câte trei recipiente, unul, cu o capacitate de 3 metri cubi, pentru sticlă și două, cu o capacitate de 5 metri cubi, pentru deșeu rezidual, respectiv deșeuri reciclabile – hârtie, carton, plastic”, a declarat Mircea Mălan, președinte al A.D.I. Ecolect Group și vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

Proiectul va fi realizat în parteneriat primăriile unde vor fi amplasate platformele. Acestea au pus la dispoziție terenul necesar, iar A.D.I. Ecolect Group se ocupă de implementarea proiectului din bugetul propriu. După finalizarea platformelor, primăriile vor încheia un contract cu operatorul de salubritate și vor suporta contravaloarea ridicării deșeurilor.

Valoarea contractului este de 971.382,75 lei, fără TVA.

via Transilvania TV

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)