Amprenta ecologică a lumii s-a diminuat datorită COVID-19, dar a crescut risipa de alimente

Publicat în Recomandari acum 4 ani

Pe data de 22 august s-a sarbatorit ‘Overshoot day’ sau “Ziua Suprasolicitării Pământului”; asta înseamna că resursele naturale  pe care planeta ni le-ar fi putut da în acest an, si care ideal ar fi fost să dureze pana la 31 decembrie 2020, s-au epuizat. Acest lucru este raportat de Global FoodPrint Network, care a detaliat că pandemia coronavirus a facut ca amprenta ecologică a omenirii să scadă. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că daunele sunt mai mici, pentru că încă îi suntem datori naturii cu patru luni.

Potrivit WWF, consumul nostru este încă foarte mare, în ciuda pandemiei care a lovit omenirea în 2020. În prezent consumăm resurse naturale echivalente a 1,6 planete, menționează organizația într-o postare pe rețelele de socializare.

Pe de alta parte, Global FoodPrint Network precizează că, de la 1 ianuarie până la “Overshoot day”, echipa de cercetare a precizat că s-a înregistrat o reducere de 9,3% a amprentei ecologice globale, față de aceeași perioadă din 2019. În ceea ce privește nutritia, coronavirusul un a produs schimbari, ba dimpotriva, a crescut risipa de alimente și malnutriția în rândul populațiilor cu venituri mici.

Dar asta nu înseamnă că este o veste bună pentru toată lumea.

Potrivit acestui raport, amprenta de carbon în 2020 a scăzut cu 14,5%, în timp ce amprenta produselor forestiere s-a micsorat cu 8,4% față de anul trecut. Acest lucru este aparent ca urmare a pauzei în activitățile economice din întreaga lume datorita pandemiei de coronavirus.

Aceasta data a fost amânată  acest an, însă anul viitor “Ziua Suprasolicitării Pământului” ar putea veni mai devreme.

Deși, comparând datele cu cele din 2019, putem spune că această zi a venit trei săptămâni mai târziu, acesta nu este deloc un semn bun, deoarece în cele patru luni ramase din acest an vom consuma resurse naturale destinate anului 2021.

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)