Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice în Pitești, vineri, 25 martie

Publicat în Argeş acum 2 ani
deeeLocul deșeurilor voluminoase și DEEE nu este la platformele de colectare! Vineri, 25 martie, va avea loc prima campanie specială de colectare în Pitești.
Va fi urmată de alte campanii în datele de: 24 iunie, 30 septembrie, 16 decembrie.
Locuitorii municipiului Pitești pot depune deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție începând de joi, 24 martie, ora 12:00, până vineri, 25 martie, ora 14:00, în următoarele puncte de colectare:
● Găvana II – Bl.D12-B21 (la autobuze);
● Găvana III – Bl. A8 – A10;
● Trivale – Bl. 58-59 (P.T.608);
● Banat I – Bl. A4;
● Prundu – Bl. B5-B5A (Baza Sportivă);
● Popa Șapcă – Bl. P4-P5;
● Craiovei – Negoiu.
Deșeurile voluminoase și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) pot fi aduse și în centrul de colectare din strada Dârzu, nr. 12C, de luni până vineri, între ora 07:00 și ora 16:00.
Ce sunt deșeurile voluminoase? Sunt deșeurile solide de diferite proveniențe care, datorită dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de colectare, ci necesită o tratare diferențiată față de acestea, din punct de vedere al preluării și transportului: canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, mese, banchete, covoare, preșuri, etajere, comode etc.
Ce sunt DEEE-urile? Sunt echipamentele electrice și electronice care nu mai sunt utilizate și care funcționau pe baterii sau pe bază de curent: televizoare, frigidere, aparate de radio, cuptoare cu microunde, aparate de cafea, aspiratoare, mașini de spălat, computere etc.
Pentru un Pitești curat este nevoie de muncă în echipă!
Pentru informații suplimentare sau sesizări, adresați-vă operatorului, la următoarele contacte: telefon: 0248/636 886, dispecerat: 0248/636 535, fax: 0248/215 308, e-mail: .
via Univerul Argeșean

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)