Campanie de colectare DEEE la Pitești, pe 25 martie

Publicat în Argeş acum 2 ani

deee mioveniSalubritate 2000 S.A. anunță demararea primei campanii speciale de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, pe anul 2022, în data de vineri, 25 martie, acțiune care va fi urmată de alte campanii similare, pe 24 iunie, 30 septembrie și 16 decembrie. Detaliile desfășurării acestei campanii sunt aduse la cunoștință piteștenilor și prin materiale informative afișate la scările de bloc din oraș.  

Locuitorii municipiului Pitești pot depune deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție începând de joi, 24 martie, ora 12:00, până vineri, 25 martie, ora 14:00, în următoarele puncte de colectare: ● Găvana II – Bl.D12-B21 (la autobuze); ● Găvana III – Bl. A8 – A10; ● Trivale – Bl. 58-59 (P.T.608); ● Banat I – Bl. A4; ● Prundu – Bl. B5-B5A (Baza sportivă); ● Popa Șapcă – Bl. P4-P5; ● Craiovei – Negoiu.

Deșeurile voluminoase și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) pot fi aduse și în centrul de colectare din strada Dârzu, nr. 12C, de luni până vineri, între orele 07:00 și 16:00. Ce sunt deșeurile voluminoase? Sunt deșeurile solide de diferite proveniențe care, datorită dimensiunilor lor, nu pot fi preluate cu sistemele obișnuite de colectare, ci necesită o tratare diferențiată față de acestea, din punct de vedere al preluării și al transportului: canapele, saltele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, mese, banchete, covoare, preșuri, etajere, comode etc. Ce sunt DEEE-urile? Sunt echipamentele electrice și electronice care nu mai sunt utilizate și care funcționau pe baterii sau pe bază de curent: televizoare, frigidere, aparate de radio, cuptoare cu microunde, aparate de cafea, aspiratoare, mașini de spălat, computere etc. Pentru un Pitești curat este nevoie de muncă în echipă!

Pentru informații suplimentare sau sesizări, adresați-vă operatorului, la următoarele contacte: telefon: 0248/636 886, dispecerat: 0248/636 535, fax: 0248/215 308, e-mail: .

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)