Care este cantitatea de deşeuri reciclabile colectată în municipiul Botoşani

Publicat în Botoşani acum 3 ani

reciclare foto 620x400 1Cantitatea de deşeuri reciclabile colectată în municipiul Botoşani este în creştere. De la începutul anului, în municipiul Botoşani, s-au colectat: 17,08 tone (ianuarie), 11,69 tone (februarie), 21,58 de tone (martie), 22,88 de tone (aprilie), 33,04 de tone (mai).

„Am discutat cu colegii de la Urban Serv şi vom continua proiectul prin care în fiecare platformă să ajungă acele containere pentru hârtie – carton, pe care le realizează chiar muncitorii societăţii. Sistemul funcţionează, cantităţile sunt în creştere. Din păcate, dacă ne raportăm la cantităţi totale, acestea nu sunt spectaculoase, dar sunt în creştere şi din acest motiv trebuie să desfăşurăm în continuare acest proiect până când vom reuşi că punem astfel de containere în toate cele 81 de platforme din oraş”, a declarat Bogdan Buhăianu, viceprimar al municipiului.

La această dată, sunt puse astfel de containere în 15 platforme. În 40 de platforme se găsesc şi ţarcuri pentru colectarea plasticului.

„Vom îmbunătăţi sistemul de colectare selectivă a deşeurilor. Din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea Consiliului Judeţean, din fondul de dezvoltare, am propus să fie achiziţionate containere semi îngropate, tip clopot, speciale pentru colectarea deşeurilor din plastic”, a mai spus Bogdan Buhăianu.

Şedinţe cu poliţiştii locali pe tema colectării deşeurilor

Edilul va discuta cu poliţiştii locali pe tema monitorizăţii activităţii de colectare selective a deşeurilor. „Gabriel Tanasă, directorul Urban Serv, ne-a transmis că echipele societăţii nu reuşesc să colecteze cantitatea necesară de plastic de la platformele din condominii, pentru că, din păcate, oamenii străzii intră în acele containere şi le golesc de plastic. PET-urile ajung la centrele de colectare. Am observat şi eu acest lucru. Cred că poliţiştii locali ar trebui să treacă mult mai des pe la platformele de colectare a deşeurilor”, a precizat Bogdan Buhăianu. Potrivit viceprimarului, chiar dacă sunt puţine platforme supravegheate video, poliţiştii trebuie să se folosească de acest sistem pentru a interveni de urgenţă acolo unde sunt probleme.

via Monitorul de Botosani

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)