Centre de colectare a uleiului uzat în Sibiu

Publicat în Sibiu acum 1 an

ulei uzatCentrele de colectare din Sibiu

Green Environment – Green Environment colectează și de la persoanele fizice cu transport gratuit. Condiția pentru deplasare este să existe cantitatea minimă de 5 litri.

Mol Romania – Șoseaua Alba iulia/ Vasile Milea

Auchan Sibiu – Uleiul alimentar uzat poate fi primit în orice hypermarket Auchan. În funcție de cantitatea de ulei uzat predată, poți primi apă sau detergent de vase.

Magazinele Carrefour – Poți aduce ulei alimentar în orice hypermarket Carrefour, iar pentru 3 sau 5 litri de ulei primești la schimb 1 sau 2 litri de ulei de floarea soarelui nou.

Nu se pot recicla:

– uleiul uzat amestecat cu apă sau uleiuri minerale, ulei de motor, lichid de frână sau transmisie, produse chimice, resturi alimentare sau alte deșeuri, deoarece nu mai poate fi reciclat.

– mai multe tipuri de ulei vegetal amestecate în același recipient (ex. floarea soarelui, cocos, palmier, etc), fiindcă sunt mai dificil de reciclat.

Un litru de ulei alimentar uzat care este aruncat în sistemul de canalizare poluează un milion de litri de apă. Această cantitate reprezintă necesarul pentru supraviețuire pentru un adult pe o durată de 14 ani. Odată ajuns în resursele naturale de apă, uleiul formează o peliculă la suprafața apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele și viețuitoarele acvatice. Ca urmare, atât viețuitoarele cât și plantele din aceste ape mor din lipsă de oxigen.

Odată ajuns în resursele naturale de apă, uleiul formează o peliculă la suprafața apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele și viețuitoarele acvatice. Ca urmare, atât viețuitoarele cât și plantele din aceste ape mor din lipsă de oxigen. De asemenea, atunci când ajunge în sol, uleiul alimentar uzat râncezește. Ajunge să polueze solul și să oprească regenerarea acestuia. Astfel, pământul devine nefertil. Este necesar un interval considerabil de timp pentru ca acesta să devină din nou productiv, arată datele furnizate de platforma Harta Reciclării.

Cum colectăm corect uleiul alimentar uzat

Platforma Harta Reciclării oferă mai mulți pași pe care trebuie să-i urmăm pentru a colecta corect și pentru a reduce efectele negative pe care le are aruncarea uleiului în apă sau în sol:

– Strângeți uleiul într-un recipient de metal, plastic sau sticlă, strecurându-l de resturile alimentare printr-o sită.

– După ce ați gătit, lăsați uleiul folosit să se răcească. Între timp, puteți pregăti un recipient în care să-l colectați. Vă recomandăm să folosiți sticle de plastic de 2 sau 5 litri, deoarece sunt mai ușor de transportat și poate fi evitată spargerea lor.

– Uleiul trebuie lăsat să se răcească, deoarece fierbinte poate provoca arsuri grave dacă, din neatenție, ajunge pe piele. În al doilea rând, ar putea provoca topirea sticlelor de plastic. După ce uleiul s-a răcit, cu ajutorul unei pâlnii, turnați-l cu grijă în sticlă. În cazul în care nu aveți la îndemână nicio pâlnie, realizați dumneavoastră una. Este simplu: tăiați partea superioară a unei sticle (mai mici decât cea în care doriți să colectați uleiul), scoateți capacul și este gata – aveți o pâlnie numai bună de folosit.

– După colectarea uleiului, acesta trebuie transportat la un centru de colectare, urmând ca de acolo să ajungă la o firmă de reciclare.

– Reutilizarea uleiului de gătit depinde de mai mulți factori, inclusiv de temperatură, timp și scop. Filtrați întotdeauna resturile alimentare, nu amestecați diferite uleiuri și țineți temperatura de gătire sub 190 de grade Celsius pentru a reduce riscul ca uleiul să devină periculos pentru utilizare.

-Ca o regulă de bază, grăsimile și proteinele animale de orice fel nu ar trebui să fie compostate deoarece grămezile cu compost nu ajung să devină suficient de calde pentru a descompune grăsimile animale, creând potențial de dezvoltare a mucegaiurilor. Cel mai sigur e să eliminați grăsimile din compost.

via Turnul Sfatului

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)