Iridex Group vine cu mai multe precizări către utilizatorii serviciului de salubrizare din localitățile județului Călărași

Publicat în Călăraşi acum 4 ani

Pentru informarea cetățenilor privind programul de colectare și modul în care sunt rezolvate posibilele nefinalizări accidentale, din cauze obiective, a traseelor de colectare în ziua programată conform graficului, SC Iridex Group Salubrizare SRL transmite câteva aspecte foarte importante către utilizatorii serviciului din localitățile componente ale județului Călărași, în care societatea își desfășoară activitatea: ridicarea deșeurilor se realizează conform graficului de colectare, între orele 07:00 – 20:00; recipientele vor fi scoase încă de la începutul programului, în locuri accesibile autospecialei (exemplu: lângă bordură) și vor fi lăsate afară până la sfârșitul programului (până la ora 20:00).

Centre de colectare deşeuri în județul Calarași

În cazul în care deșeurile nu au fost ridicate în ziua respectivă, din diverse motive, colectarea acestora se va realiza din recipientele scoase în locuri accesibile autospecialei, în următoarele 24 de ore (același interval 07:00-20:00).

În cazul în care deșeurile nu au fost ridicate din cauza vremii nefavorabile sau a drumurilor impracticabile, acestea vor fi colectate imediat ce autospecialele pot ajunge la punctele de colectare.

Graficul de colectare a deșeurilor pentru fiecare localitate poate fi vizualizat pe site-ul www.iridexsalubrizare.ro, accesând secțiunea Programe de colectare.

Pentru alte informații legate de activitatea SC Iridex Group Salubrizare SRL, se poate utiliza numărul de dispecerat 0242/979.

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)