La Timișoara vor fi realizate puncte de colectare a bateriilor uzate în zonele cu trafic intens din oraș
Primăria Timișoara anunță că vor fi realizate mai multe puncte de colectare a bateriilor și acumulatorilor portabili vechi în zonele cu trafic intens din oraș, iar mai apoi vor fi reciclate. Totul după ce municipalitatea va încheia un acord cu o asociație în acest sens.
Timișorenii vor putea scăpa mai ușor de bateriile și acumulatorii portabili vechi. Astfel, primăria intenționează să încheie un acord cu Asociația ECOTIC ce prevede realizarea mai multor puncte de colectare în oraș.
„Pentru atingerea unui nivel ridicat de colectare separată a deșeurilor din echipamente electrice și electronice (DEEE), Primăria Timișoara va oferi cetățenilor posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeurile de baterii şi acumulatori, contribuind astfel în mod activ la reducerea impactului negativ asupra mediului. Asociația ECOTIC, autorizată din 2006 de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, are ca scop unic colectarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice casate, surse de lumină, baterii și acumulatori. În cadrul viitorului acord, asociația va înființa mai multe puncte de colectare în spațiile cu trafic intens din oraș. Tot în baza acestui acord, ECOTIC BAT va recicla, în numele primăriei, cantitățile de deșeuri de baterii electrice și acumulatorilor portabili colectate de la populație”, a informat Primăria Timișoara.
Durata acordului de colaborare va fi de un an, urmând a fi prelungit automat, la expirare, cu câte un an. Încheierea acestui acord face parte dintr-o strategie mai largă a Primăriei Timișoara care include parteneriate cu asociații și companii, pentru a face mai accesibilă colectarea și reciclarea deșeurilor.
via Express de Banat
Etichetat cu: Baterii uzate, Colectare baterii uzate, Timiș, Timisoara