Care sunt pașii care trebuie respectați în procesul preparării compostului și ce materiale pot fi utilizate, puteți afla din „Manualul pentru obținerea compostului în gospodării”, realizat de specialiștii SC BRAI CATA SRL
Un sistem eficient de reducere şi reciclare a deşeurilor menajere organice
Ce este compostul?
Compostul, ca rezultat final al procesului de compostare, este un material stabil şi igienic, similar cu humusul din pădure, care poate fi folosit ca şi îngrăşământ natural, evitând astfel necesitatea utilizării îngrăşămintelor chimice. El este adăugat pe sol pentru a-i îmbunătăți proprietățile acestuia din urmă. Adăugarea de compost pe sol este considerată ca fiind un mod natural de a-i creşte fertilitatea şi de a-i reface calitatea. Compostarea poate avea loc în interiorul unei grămezi mari de deşeuri organice, dar în general este mai practic să folosiți o cutie de compost.
De ce avem nevoie pentru a obține compostul?
- locație potrivită în grădină sau livadă. composter ECO
- furcă, săpăligă sau orice altă unealtă pentru amestecare.
apă. - resturi de bucătărie (resturi de fructe, legume, resturi de la prepararea cafelei sau
ceaiului, praf de la curățarea locuinței etc). - deşeuri vegetale din grădină (resturi toaletare, ramuri, frunze uscate, iarbă, resturi
de flori etc).
Locația ideală ar fi un loc umbrit, uşor accesibil şi cu un drenaj bun, pentru că materialul din cutie trebuie să rămână cald, umed şi oxigenat. Este preferabil să plasați pubela direct pe sol şi nu pe ciment, pentru a facilita accesul organismelor responsabile cu descompunerea materiei organice (bacterii, ciuperci, râme etc). De asemenea, este recomandabil să puneți mai întâi pe sol căteva ramuri şi resturi de la toaletarea grădinii sau livezii.
Cum se obține compostul?
Mai întâi adunați grămadă resturi, precum resturi vegetale de la toaletarea grădinii, crengi rupte sau alte resturi vegetale, până când obțineți o grosime a stratului de resturi de 10 15 cm. Acesta este de fapt un strat de bază pentru restul deşeurilor din procesului de compostare. Tocați resturile cât de mult posibil pentru a accelera procesul. Puteți folosi şi acceleratori naturali ai compostării precum urzicile.
Pentru a activa procesul de compostare, astfel încât să înceapă cât mai repede, puteți adăuga compost finit, pamânt, gunoi de grajd sau câte puțin din fiecare. Odată ce „patul” format de resturi din grădină este terminat, puteți să începeți să adăugați deşeuri organice de bucătărie amestecate cu deşeuri din grădină Puneți un strat de crengi tocate, frunze uscate sau iarbă cosită în amestec cu resturile alimentare. Aerul va circula cu o mai mare uşurință prin interiorul pubelei. În interiorul pubelei temperatura poate ajunge la 60ºC.
Pentru a favoriza procesul şi a menține amestecul aerat, este convenabil să amestecați compostul din când în când (o dată sau de două ori pe săptămână). Este suficient să amestecați doar jumătatea superioară a amestecului de deşeuri. Este de asemenea necesar să adăugați apă în amestec atunci când observați că acest este uscat (umiditatea ar trebui să fie similară cu aceea a unui burete stors). Odată ce ați umplut pubela, puteți începe să colectați compost de pe fundul cutiei. Dacă nu este momentul potrivit pentru folosirea acelui compost, puteți să-l lăsați să se maturizeze lângă pubela, sub forma unei mici grămezi acoperită cu resturi de grădină.
Ce materiale pot fi utilizate?
Scopul pubelei este dublu. Pe de o parte, acela de a evita ca cea mai mare parte a deşeurilor să ajungă la depozitele de deşeuri sau să fie arse, iar pe de altă parte, de a obține îngrăşământ natural de înaltă calitate. Pentru aceste motive este important ca deşeurile pe care le punem în pubela să fie deşeuri organice selectate cu atenție, care să nu conțină elemente de plastic, conserve, baterii sau orice alt produs care ar putea contamina îngrăşământul pe care îl vom produce. În ceea ce priveşte hârtia, putem pune în pubela doar hârtia în care au fost împachetate alimente, hârtie care nu prezintă urme de cerneală. În pubela putem adăuga resturi alimentare, frunze, iarbă (dar nu prea multă pentru că este foarte bogată în azot), resturi de la prepararea cafelei, coji de ouă etc. Luați în considerare faptul că odată cu diversificarea materialelor care intră în compoziția amestecului (a se vedea tabelul de mai jos) va creşte şi calitatea compostului finit.
Compostarea este un proces biologic efectuat de către microorganisme care au nevoie de aer, apă şi hrană pentru a supraviețui. Astfel, trebuie să acordăm o atenție specială aerării şi aportului de apă în amestec.
Aerare: se realizează printr-o bună distribuție a materialelor. Composter ECO este proiectat să asigure un aport optim de aer pentru microorganismele care desfăşoară procesul. În orice caz este necesar să obțineți o bună structură a deşeurilor din pubela, prin amestecarea deşeurilor de bucătărie cu cele de grădină în mod proporțional. Pentru a afâna compostul este nevoie doar de un băț de lemn sau de o săpăligă mică cu ajutorul căreia se întoarce şi se amestecă conținutul din partea superioară a cutiei. Umiditate: ca procesul de compostare să aibă loc este absolut necesară umiditatea, iar dacă aceasta lipseşte sau este în exces, procesul va fi oprit.
Starea ideală este aceea în care materialul este umed dar nu ud, adică, atunci când este strâns în mână ar trebui ca umiditatea să se facă simtită dar să nu curgă apă atunci când strângeti pumnul. Dacă materialul din mână este fărâmicios în urma strângerii în pumn, atunci înseamnă că are nevoie de apă. Dacă, din contră, materialul are prea multă apă, puteti adăuga material uscat în cutie (rumeguş, frunze uscate…) şi să goliti/ monitorizati scurgerea cutiei.
Momentul în care compostul este gata depinde de materialele introduse în pubela şi grija dumneavoastră fată de procesul de compostare.
Compostul finit are următoarele proprietăti:
- Miroase şi arată ca solul din pădure.
- Material finit omogen, Culoare închisă (neagră sau brun închis)
Compostul finit se obtine când amestecul are miros de sol umed de pădure Gradul de maturitate necesar în cazul compostului va depinde şi de destinatia pe care dorim să o dăm acestui produs: în sol, presărat pe iarbă, în grădină, în livadă, element de îmbunătătire pentru sol etc. În grădini, compostul poate fi folosit proaspăt şi nu foarte maturizat, pentru că nu există contraindicatii şi puterea sa de îngrăşământ este chiar mai ridicată.
Materiale recomandate: deșeuri de bucătărie:
- Resturi de fructe și legume (coji de cartof, varză, ceapă etc);
- Pliculețe de ceai, frunze de ceai sau plante de la prepararea infuziilor;
- Zaț de cafea;
- Filtre de cafea din hârtie;
- Prosoape și pungi din hârtie;
- Cartoanele pentru ambalat ouă;
- Coji de ouă;
- Flori vechi.
Materiale recomandate: deșeuri de grădină:
- Plante de înmulțire;
- Iarbă tăiată, paie și fân;
- Resturi de plante;
- Resturi de la tunderea gardului viu;
- Ramuri tăiate;
- Buruieni;
- Gunoi de grajd (de la ierbivore);
- Frunze uscate;
- Crenguțe;
- Așchii de lemn și rumeguș.
Materiale nerecomandate!
- Mâncare gătită şi pâine
- Grăsimi, sosuri şi ulei
- Resturi de carne şi peşte
- Excremente de câine sau de pisică
- Cherestea
- Scutecele de unică folosintă
- Praful de la aspirator
- Cenuşa din sobă
- Deşeuri anorganice, de plastic, sticla
- Hârtie imprimată cu cerneală (ziare etc.), colorată sau lucioasă.
Soluții pentru probleme în realizarea compostului
Posibilele dificultăți care pot apărea în timpul procesului pot fi rezolvate conform indicațiilor din tabelul următor:
Efect | Cauză | Soluție |
Temperatura nu creşte | Puțin material | Adăugați material şi acoperiți. Adăugați materiale bogate în azot, cum ar fi iarbă, fructe sau legume |
Temperatura este prea mare | Prea mult material | Micşorați cantitatea în amestec şi aerați materialul prin intoarcere |
Materialul este rece şi umed | Prea multă apă | Întoarceți amestecul şi adăugați rumeguş şi ramuri mici uscate sau frunze uscate |
Materialul este rece şi uscat | Lipsă de apă | Turnați apă până se umezeşte |
Mirosuri urâte | Lipsa aerului | Întoarceți şi amestecați compostul |
Mirosuri urâte | Exces de apă | Amestecați, adăugați crengi mici, paie, etc. |
Miros de amoniac | Prea multe materiale bogate în azot, precum fructele sau legumele | Amestecați cu materiale uscate, bogate în carbon, precum rumeguşul, bețişoare de lemn uscate … |
Multe muşte | Exces de apă | Acoperiți compostul cu hârtie şi introduceți în interiorul amestecului resturile alimentare de la suprafață, adăugați deşeuri de grădină sau paie |
Mulți viermi albi | Ei sunt larve de muşte | Reduceți cantitatea de apă din amestec |
Prezența rozătoarelor | Sunt atrase de unele deşeuri | Amestecați bine materialul şi acoperiți l cu un strat de compost. Înconjurați cutia cu o plasă metalică. |
Pânză albă la suprafața materialului | Acestea sunt ciuperci | i Este un simptom bun! |
Au apărut insecte | Condiții de mediu | Nu este un motiv de îngrijorare
|
Utilizările compostului
Când compostul este matur, are aspect de sol negru şi un miros asemănător cu stratul superficial de sol dintr o pădure. Poate fi folosit direct sau sortat anterior folosirii pentru îndepărtarea bucaților mai mari din materia primă, bucați care pot persista (cum ar fi bucățile de crengi).
După terminarea procesului de compostare, produsul final este extras prin partea inferioară a cutiei de compost.
Putem folosi compostul în grădină, peluză sau pentru plantele de acasă, ca un ameliorator al solului, în pepiniere, pentru că plantele au nevoie de noi minerale şi substanțe nutritive. În grădină puteți folosi şi compost maturizat mai puțin. Compostul poate fi folosit ca îngrăşământ natural în grădina sau livada proprie

OBIECTIVUL NOSTRU este acela de a reduce la minim cantitatea de deșeu depozitata, selectând toate materialele care pot fi reciclate și care se pot introduce în noi cicluri de producție (adică “RESURSELE” care se reciclează și care se “reutilizează”).
Brai-Cata își propune să devină, în următorii 3 ani, lider în domeniul managementul integrat al deșeurilor, prin extinderea cotei de piață și asigurarea unei game complete de servicii sub formă de pachet împreună cu servicii de consultanță adaptate pe cerințele și structura fiecărui client, având ca suport cele mai eficiente tehnologii în domeniu.
Sediul Social BRAI-CATA
Șoseaua Virtuții nr. 48, Etaj 1, Bucuresti
Tel: +40.31.437.93.95
Sucursala București,
Ialomita, Giurgiu, Ilfov
Șoseaua Virtuții nr. 48, Etaj 1, București
Tel: +40.31.437.93.95
Sucursala Timișoara
Puncte de lucru zona 3 Deta si
Str. ULPIA TRAIANA,nr. 2,et. PARTER,loc. Timişoara,jud. Timiş
Tel: +40356456402
Tel.casierie Deta
0356881084
Sucursala Caraș Severin
Str. Libertății, bloc a2, parter, Reșița
Puncte de lucru: Herculane, Otelul Rosu, Oravita
Sucursala Brăila
Str. Mihai Eminescu , nr.46, Brăila
Tel/Fax: +40771.500.883
Sucursala Rm. Vâlcea
Str. Carol I, nr.30, Bl. D6,
parter, Râmnicu Vâlcea
Tel:0350407773
Tel:0250736828
Zona 1 Brad
Punct de lucru Brad-Hunedoara,
Strada Independentei, bloc 17, etaj 1
telefon 0737475230
Zona 2 Hațeg
Punct de lucru Hațeg-Hunedoara,
str.Victor Babeș nr. 38,
telefon 0761669200
Sucursala Deva
Strada Sântuhalm nr 58A Deva, județul Hunedoara
Tel: +40.254.267.233
0771 451 581
Zona 3 Centru Hunedoara
Telefon Dispecerat 0771451581
Sucursala Brasov
Str. Alunului, nr. 6, Brasov
Tel: +40. 268.516.865
Vezi mai multe despre Brai Cata SRL Firmă de colectare și reciclare deșeuri
Etichete: Biodegradabile, Recomandari