MINET SA este singurul reciclator autorizat de deşeuri textile din România

Publicat în Recomandari acum 3 ani

bulacuIndustria textilă este una din cele mai mari consumatoare de resurse la nivel mondial. Numai pentru producerea unui tricou de bumbac sau a unei perechi de blugi se irosesc nu mai puţin de 2.700 litri de apă. În România, o ţară care se îmbracă mai mult de la second hand, sunt generate anual cantităţi uriaşe de haine vechi care ajung la gropile de gunoi. Despre deşeurile textile, despre sustenabilitate, economie circulară şi legislaţie am vorbit cu Cezar Bulacu, directorul de cercetare şi dezvoltare al societăţii MINET SA, singura companie din România care reciclează deşeuri textile.● ecologic

ecologic: Vă rugăm să ne spuneţi care este principalul obiect de activitate al societăţii MINET SA. Mai sunt companii în România cu acelaşi profil?

Cezar Bulacu, director de cercetare şi dezvoltare MINET SA: Fondată în anul 1983, societatea MINET SA este cel mai mare producător de materiale textile neţesute din România, o societate cu capital 100% românesc care alături de alte 3 societăţi face parte din grupul MINET, cu peste 300 de angajaţi. MINET SA desfăşoară activităţi de producţie pentru fabricarea de materiale textile neţesute pentru o varietate de industrii, cum ar fi construcţii, transport feroviar, mobilă, confecţii şi altele. Alte exemple de aplicaţii unde se regăsesc produsele societăţii sunt copertarea lacurilor, saltele pentru paturi şi canapele, pilote, copertarea liniilor feroviare prin montarea straturilor de separaţie etc.

De asemenea, MINET SA este singurul reciclator autorizat de deşeuri textile din România. Investiţiile tehnologice din ultima perioadă în acest sector ne permit să reciclăm o arie foarte mare şi diversificată de deşeuri textile. Ne concentrăm activitatea pe deşeuri postindustriale. Practic, recuperăm deşeurile textile industriale de la colectori autorizaţi sau generatori (persoane juridice) şi le transformăm în fibre reciclate prin destrămare mecanică.

ecologic: Aşadar, MINET a fost înfiinţată în anul 1983. Care a fost evoluţia societăţii după privatizare?

Cezar Bulacu: Evoluţia MINET SA din 1983 şi până acum a cunoscut mai multe etape de transformare. Fiecare etapă a avut ca obiectiv principal investiţiile. Dinamica investiţiilor din ultimii ani a condus la schimbări tehnologice radicale, sincronizând calitatea şi capacitatea de producţie cu cele mai înalte cerinţe europene. Pe o piaţă competitivă, investiţiile şi optimizările continue reprezintă o garanţie a produselor şi serviciilor de calitate. Acesta este motivul pentru care noi investim constant în tehnologia de ultimă generaţie.

Grupul MINET este împărţit în patru segmente de afaceri: reciclarea materialelor textile, producţia de textile tehnice (neţesute, fetru, geotextile, pâslă etc.), producţia textilelor de uz casnic (perne, pilote, saltele ş.a.) cu fibre sintetice şi naturale, respectiv comerţul cu fibre sintetice şi naturale.

ecologic: Ce investiţii s-au făcut la MINET SA, în ce au constat, la ce sume s-au ridicat şi ce rezultate aţi înregistrat de-a lungul timpului?

Cezar Bulacu: Cu o experienţă de peste 40 de ani în producţia de materiale sintetice, grupul are – aşa cum vă spuneam – capital 100% românesc şi investeşte în mod constant în tehnologia de ultimă generaţie, ca răspuns la dinamica investiţiilor din ultimii ani care a condus la schimbări tehnologice radicale ce au sincronizat calitatea şi capacitatea de producţie cu cele mai înalte cerinţe europene. Astfel, în ultimii trei ani investiţiile grupului MINET s-au ridicat la peste 10 milioane euro, cea mai nouă fabrică a grupului fiind inaugurată în 2018. În februarie 2021 am inaugurat şi cea mai modernă linie de producţie de textile neţesute din Europa Centrală şi de Est, linie de producţie cu o capacitate de 25.000.000 mp/an. Investiţia pentru noua linie este unică în România în actualul context pandemic şi se ridică la 6,5 milioane euro.

ecologic: Piaţa de desfacere a produselor este internă sau externă? În ce proporţie?

Cezar Bulacu: Exportul este o parte consistentă din activitatea noastră, însă bucuria cea mai mare pe care o avem, fiind o companie românească, este că sectorul de textile românesc creşte şi tot mai mulţi clienţi mari se găsesc în România.

Aria diversificată a produselor noastre ne permite să interacţionăm cu companii precum DACIA, IKEA, Strabag, Faurecia, Aramis, Rectricel, Switesky, iar la nivel de grup, prin textilele de casă şi brandul propriu SOMNART, avem posibilitatea să contribuim la confortul de zi cu zi al clienţilor noştri. Interacţionăm cu o gamă mare de clienţi, inclusiv în domeniul medical şi HoReCa prin produsele noastre din gama HipoallergenicMed.

ecologic: Care sunt cele mai mari probleme cu care vă confruntaţi în prezent?

Cezar Bulacu: Din motive tehnice şi economice, în prezent deşeurile textile nu sunt utilizate suficient de bine pentru a justifica instalaţii industriale la scară medie sau mare pentru a prelucra această „materie primă“. Colectarea separată obligatorie la textile necesită soluţii eficiente din punct de vedere economic, care pot fi reproduse în întreaga Europă pentru ca autorităţile să gestioneze colectarea şi să ofere astfel afacerii o valoare semnificativă.

O problemă a României cu privire la dezvoltarea industrială o reprezintă lipsa investiţiilor în cercetare şi dezvoltare. Nu avem cum să fim inovativi, să conferim valoare adăugată materialelor textile dacă nu reuşim să investim în cercetare, dacă nu avem un plan de dezvoltare industrială corelat cu direcţiile de cercetare. Or dacă ne uităm la bugetele alocate cercetării putem preconiza şi viitorul nostru…

O altă problemă tehnică cu care ne confruntăm în ultima perioadă este partea de testare şi analizare a materialelor textile pe care le producem. Materialele noastre interacţionează cu foarte multe domenii şi din păcate testele cerute de clienţii noştri – fie că vorbim de parte chimică, mecanică sau fizică – se pot realiza numai în străinătate. Cred că un centru ştiinţific pentru textilele tehnice este ceea ce lipseşte poate cel mai mult acestei industrii. Iar aceasta este cu siguranţă una dintre problemele întregii industrii din România.

Citește mai departe pe Râmnicu Vâlcea Week

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)