Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, ing. Sófalvi Sándor Szabolcs, a anunțat joi, 23 decembrie, demararea colectării selective a deșeurilor menajere în localitate.
”Dragi sângeorzeni, verificați porțile! Am început distribuirea sacilor colorați pentru colectarea selectivă a deșeurilor! Cei trei saci i-am agățat pe porți și am introdus și fluturași explicativi (atașat) în cutiile poștale ale caselor! În această noapte și mâine continuăm distribuirea lor. Pentru că in preajma sărbătorilor se strâng foarte multe flacoane, sticle, cartoane vă rugăm să le strângeți selectiv iar joia viitoare, 30 decembrie 2021, le vom ridica! Vă mulțumim!”, a transmis primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.
În urmă cu câteva zile, primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, anunța că începând din 17 ianuarie 2022 Primăria municipiului Târgu Mureș prin operatorul de salubrizare ”începe primul proiect de colectare selectivă a deșeurilor din istoria orașului.”
via Zidezi.ro
Etichete: Sângeorgiu de Mureș., Târgu Mureș