Transmixt va duce mesajul colectării selective prin tot județul

Publicat în Bistriţa-Năsăud acum 3 ani

transmixtMicrobuzele Transmixt au fost inscripționate cu mesajele de informare privind necesitatea colectării selective a deșeurilor de orice fel. Astfel, imaginile vor ajunge în toate localitățile județului Bistrița-Năsăud.
Bistrițenii din orice colț al județului vor avea acces la imagini privind colectarea selectivă. Transmixt a inscripționat astfel de mesaje pe microbuzele proprii care vor ajunge în toate localitățile.

ADI Deșeuri și Supercom desfășoară în județ o amplă campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța colectării selective a gunoaielor.

Operatorul de transport public, Transmixt, a pus la dispoziția inițiatorilor zece microbuze care au fost inscripționate cu imagini de campanie. Mașinile vor circula pe rutele județene, iar cetățenii se vor familiariza cu ideea de colectare selectivă a gunoaielor.

Inițiatorii speră ca astfel să schimbe modul de gândire al bistrițenilor, iar aceștia să se implice în mod direct în gestionarea deșeurilor.

Colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile are impact direct asupra mediului înconjurător și a sănătății noastre, spun inițiatorii campaniei.

Campania se numește ”Io zic că-i de-ajuns!”, iar mesajul cel mai promovat este ”Colectează selectiv!”

via Bistriteanul

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)