Urbis Adjud va colecta gunoiul menajer și deșeurile din Ruginești

Publicat în Vrancea acum 3 ani

Societatea Urbis Adjud va efectua serviciile de colectare separată şi transport separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, de pe teritoriul comunei Ruginești. Primăria Ruginești a scos la licitație acest serviciu, care a fost câștigat de societatea mai sus amintită. Pentru acest serviciu, Primăria Ruginești va plăti societății Urbis peste 160 de mii de lei.

Centre de colectare deşeuri în județul Vrancea

Numărul mediu anual de locuitori înregistrați din aria de operare este de 2800, inclusiv flotanţii, în 1743 gospodării individuale. Colectarea deșeurilor menajere de la persoane fizice se face de la fiecare gospodărie în parte, în pungi sau saci de plastic menajeri, prin sistemul «din poartă în poartă», iar în punctele în care, datorită stării drumurilor, accesul mașinii nu este posibil, colectarea se va face din containere montate special pentru aceste gospodării. Cantitatea estimată este 850 mc anual“, se arată într-o prezentare pe scurt a acestui serviciu.

Deșeurile municipale sunt reprezentate de totalitatea deșeurilor menajere și similare acestora, generate în mediul urban și rural din gospodării, instituții, unități comerciale și de la operatori economici, deșeuri stradale colectate din spații publice, străzi, parcuri, spații verzi, la care se adaugă și deșeuri din construcții și demolări rezultate din amenajări interioare ale locuințelor colectate de operatorii de salubritate.

via Monitorul de Vrancea

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)