Primăria Comunei Florești va verifica respectarea regulilor privind modul în care cetățenii depozitează gunoiul menajer și deșeurile reciclabile

Publicat în Cluj acum 3 luni

În urma sesizărilor primite de la cetățeni ai comunei și reprezentanți ai presei referitor la modalitatea de colectare a deșeurilor reciclabile și ridicarea amestecată a acestora de către lucrătorii Serviciului de Salubritate, suntem în măsură să vă comunicăm următoarele:

Primarul Comunei Florești, Bogdan Pivariu, a dispus demararea unei acțiuni de verificare la nivelul întregii comune a modului în care se respectă reglementările prevăzute de Legea 211 din 2011, privind regimul deșeurilor.

”Ține de conștiința noastră și de respectul reciproc și față de întreaga comunitate în care trăim, să învățăm odată să respectăm regulile. Altfel, niciodată nu vom vedea nicio îmbunătățire a calității vieții sau serviciilor.

După cum am anunțat și la sfârșitul anului trecut, în cel mai scurt timp va fi lansată împreună cu societatea de salubritate, cea mai mare campanie de informare și conștientizare a populației din comuna Florești în legătură cu felul în care trebuie depozitate deșeurile, de la cele menajere la cele reciclabile, deșeurile voluminoase sau din construcții”.

”Doresc să asigur locuitorii comunei Florești că administrația locală le va oferi variante alternative corecte, eficiente și legale pentru depozitarea deșeurilor, în special a celor care provind din construcții sau demolări”, a mai precizat primarul Bogdan Pivariu.

Potrivit punctului de vedere solicitat Operatorului de Salubritate, deșeurile care trebuie colectate selectiv dar sunt aruncate de către abonați în pubele amestecate, fără respectarea codificării nu mai pot fi considerate deșeuri reciclabile ci contaminate, ridicarea lor selectivă nemaifiind posibilă.

via Ziarul 21

Etichetat cu: , , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)