Autoritațile din Bistrița se pregătesc să cumpere 180 de camere video pentru ghenele din orașe

Publicat în Bistriţa-Năsăud acum 3 ani

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor continuă să înghită sume frumușele. Autoritățile se pregătesc să cumpere 180 de camere video pentru ghenele din orașe și să aprobe amenajarea unei hale metalice la Tărpiu, pentru deșeurile reciclabile. Totul va costa peste 2,5 milioane de lei.

Deși încă nu se colectează nici măcar un sfert din cât ar trebuit, Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor dovedindu-se nefuncțional și neproductiv, continuă să înghită sume frumușele pentru a se „corecta” ce nu s-a făcut.

Astfel, autoritățile au în plan să achiziționeze camere video pentru zonele urbane din județ. Studiul de fezabilitate pentru această investiție s-a aflat pe masa consilierilor județeni în ședința de săptămâna trecută. Potrivit acestuia, investiția s-ar ridica la 300.000 de euro, adică peste 1,4 milioane de lei, fără TVA.

Practic camerele video vin „să corecteze” un  sistem care nu funcționează cum ar trebui încă de la început. Pentru a controla fenomenul, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor nu a mers pe stimularea și premierea celor care respectă regulile, ci pe pedeapsă.

Când au constatat că nu se colectează selectiv deșeurile cum ar trebui, ADI Deșeuri a anunțat că se vor da sancțiuni, vorbindu-se inclusiv de o „normă” anuală de colectare. Doar că până acum s-au aplicat amenzi foarte puține, în special pentru depozite de deșeuri și nu pentru necolectare selectivă.

Pentru a-i putea sancționa pe cei care nu respectă regulile 180 de puncte de colectare a deșeurilor vor fi supravegheate video. Este vorba despre platformele de colectare din cele patru orașe ale județului: Bistrița, Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi.

Bistrița primește cele mai multe camere video

Cele mai multe camere (90) vor fi amplasate în Bistrița, urmând ca în Beclean, Năsăud și în Sângeorz-Băi să fie amplasate doar câte 30 de camere.

„Prin adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, s-a notificat faptul că, pe parcursul desfășurării serviciului de salubrizare în cadrul Sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Bistrița-Năsăud una dintre problemele a cărei rezolvare este esențială pentru buna desfășurare a serviciului, este aceea a modului de conformare a utilizatorilor serviciului la obligațiile legale de colectare separată a deșeurilor de utilizare corectă a recipienților de colectare sau de depunere a deșeurilor doar în locurile permise de legislație sau de regulamentul serviciului public de salubrizare. Din activitatea de monitorizare a serviciului, s-a constatat faptul că absența supravegherii punctelor de colectare a deșeurilor municipale dublată de insuficienta și ineficienta acțiune a organelor abilitate cu constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale, conduce la nerespectarea obligațiilor legate de colectarea corectă a deșeurilor de către utilizatorii serviciului. Pornind de la această constatare, în condițiile în care nu există un sistem de supraveghere video pentru punctele de colectare deșeuri, atât la nivelul asociației cât și la nivelul autorităților administrației publice locale s-a concluzionat că este imperios necesară realizarea unui sistem de supraveghere video la punctele de colectare a deșeurilor municipale”, se precizează în proiectul care a fost săptămâna trecută pe masa consilierilor județeni.

Cele 180 de camere video vor fi însoțite și de 4 dispecerate de monitorizare în fiecare din cele patru orașe. Vor fi achiziționare și hard-diskuri pentru stocarea imaginilor, servere, calculatoare sau carduri de memorie pentru camere.

Înregistrările video vor fi ulterior folosite pentru a dovedi nerespectarea colectării selective, precum și a faptelor de natură infracțională. De asemenea, și cei de la Supercom vor fi supravegheați, pentru a se vedea dacă respectă programul de ridicare a deșeurilor.

Astfel, echipajele de poliție locală vor putea interveni în timp real, dacă operatorul de la dispecerat semnalează fapte de natură infracțională sau contravențională. Unitățile administrativ teritoriale pe raza cărora se va implementa sistemul vor asigura costurile necesare pentru alimentarea cu energie electrică a sistemului de supraveghere, costurile necesare pentru conexiunea de date prin intermediul unui abonament lunar și costurile cu personalul de exploatare.

„Zona de acțiune urbană identificată a fost stabilită de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, unde au fost semnalate încălcarea regulilor de depozitare, acte de vandalism și situații de depozitare abuzivă a deșeurilor care generează condiții insalubre sau incapacitatea de colectare specifică zonei”, se mai arată în motivarea proiectului.

Hală metalică pentru deșeurile reciclabile

Aceasta nu este singura investiție pe care urmează să o facă autoritățile pentru gestionarea deșeurilor. La depozitul de la Tărpiu va fi ridicată o hală metalică pentru depozitarea deșeurilor reciclabile.

Costurile estimate pentru această investiție ajung la 1,2 milioane de lei, fără TVA. Deocamdată, consilierii județeni au avut pe masă doar SF-ul acestei investiții. Sursa de finanțare a obiectivului este Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare constituit la nivelul județului Bistrița-Năsăud.

Se pare că această hală este necesară asta în condițiile în care locuitorii județului încep să colecteze deșeurile selectiv și crește cantitatea de deșeuri reciclabile.

„Având în vedere necesitățile crescute de asigurare a colectării separate a deșeurilor în vederea atingerii țintelor de reciclare și valorificare este necesară extinderea capacității proiectate a stației de sortare, fie prin dotarea cu echipamente suplimentare, fie prin asigurarea unor schimburi suplimentare de lucru. Astfel, față de situația existentă (capacitate stație sortare de 13.000 t/an) este necesară asigurarea unor capacități suplimentare de sortare de circa 4,2 tone /an”, se arată în proiectul prezentat consilierilor județeni.

Deșeurile reciclabile, colectate separat, se transportă în stațiile de transfer, se compactează și apoi se transportă la stația de sortare din cadrul centrului de management integrat al deșeurilor Tărpiu, pentru a fi sortată.

Suprafața totală pentru activitatea de sortare este de aproximativ 2.660 de metri pătrați, din care hala de sortare dispune de o suprafață de 1.360 de metri pătrați, platforma pentru plastice 1.150 de metri pătrați și șopronul pentru depozitarea baloților de hârtie 150 de metri pătrați.

Hala ce urmează a fi amenajată ar depozita minim 1.000 de tone de diferite tipuri de deșeuri reciclabile sortate și a refuzului de bandă de la stația de sortare. Aceasta va avea aproape 600 de metri pătrați.

Centre de colectare deşeuri în Județul Bistrița-Năsăud

Centrele de colectare și reciclare deșeuri din Județul Bistrița-Năsăud oferă servicii complete de colectare și reciclare, recuperează și valorifică orice tip de deseuri. Intră în contact cu centru de colectare din Județul Bistrița-Năsăud listat mai jos, caută în secțiunea de anunțuri sau scrie-ne dacă nu găsești ce cauți și te vom ajuta!

Deseuri colectate in Județul Bistrița-Năsăud: 

via Gazeta de Bistrita

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)