Operatorul de salubritate SC Soma SRL va organiza în comuna Șelimbăr o campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, altele decât echipamente electrice sau electrocasnice. În cadrul acestei campanii – prima de acest fel organizată în Șelimbăr și satele aparținătoare – deșeurile voluminoase sunt ridicate în două modalități.
Centre de colectare deşeuri în Șelimbar
Campania este programată să aibă loc în cursul zilei de sâmbătă, 12 decembrie 2020. În cadrul acestei campanii, deșeurile voluminoase ale locuitorilor Șelimbărului din zonele de blocuri vor fi ridicate dimineața de la platformele publice, acolo unde își duc în mod uzual deșeurile. ”Acolo unde colectarea se face de la platforme publice, cetățenii sunt rugați să scoată deșeurile voluminoase, lângă platforma de colectare, acolo unde își duc de obicei deșeurile, în ziua de 12 decembrie 2020, în intervalul orar 07:00 – 08:00”, se arată în anunțul celor de la Soma.
Locuitorii din Șelimbăr, Bungard, Mohu și Veștem, care locuiesc la case, sunt rugați să scoată la poartă, lângă bordură, aceste deșeuri de mari dimensiuni în dimineața zilei de sâmbătă, 12 decembrie. La fel ca și în cazul locuitorilor de la blocuri, programul de ridicare a deșeurilor voluminoase este între orele 07:00 – 08:00.
Care sunt deșeurile voluminoase?
Deșeurile voluminoase sunt deșeurile solide de mari dimensiuni care nu pot fi depozitate în containerele și igluurile normale de deșeuri și nu pot fi transportate de mașinile obișnuite care colectează deșeurile biodegradabile, reziduale sau reciclabile. Printre exemplele de deșeuri voluminoase care vor fi ridicate în această campanie se numără mobilierul de grădină, cel din locuințe, jucării de mari dimensiuni, elemente de stolerie, instalații de fitness, joacă sau întreținere corporală, dar și obiecte textile de mari dimensiuni.
Exemple de deșeuri vizate de această campanie:
– mobilier de grădină: scaune, mese, figurine, cuști de animale etc.;
– mobilier din locuințe: dulapuri, mese, scaune, canapele, paturi, saltele, fotolii, tablouri, lustre etc.;
– jucării de mari dimensiuni: tobogane, piscine hobby, biciclete, trotinete, tractorașe și mașinuțe de jucărie etc.;
– elemente de stolerie (confecționate de tâmplar): tocuri, uși, ferestre etc.;
– obiecte de mari dimensiuni pentru recreere/joacă/întreținere corporală: leagăne, cărucioare de copii, balansoare, mese de masaj etc.;
– obiecte textile: covoare, preșuri, carpete etc.
Pentru mai multe detalii și informații, locuitorii comunei Șelimbăr sunt invitați să acceseze site-ul operatorului de salubritate, www.somasibiu.ro, sau să contacteze dispeceratul companiei, la numărul de telefon 0269 988.

Principalele obiecte de activitate ale SC SOMA SRL Bacău sunt:
a. Activități din cadrul serviciului public de salubrizare a localităților
– colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori;
– colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora;
– operarea/administrarea stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale și deșeurile similare;
– sortarea deșeurilor municipale și a deșeurilor similare în stațiile de sortare;
– măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;
– curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț
- Recuperarea materialelor reciclabile sortate
– colectarea deșeurilor valorificabile (metalice și nemetalice)
– colectarea bateriilor și acumulatorilor uzați
– colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE)
Numere de contact pentru activitatea de recuperare a materialelor reciclabile sortate (colectare deșeuri valorificabile metalice și nemetalice, deee, baterii și acumulatori:
Municipiul Bacău (Jud. Bacău):
Adresa: Str. Teiului nr. 11, Program: 8:00 – 15:00
Persoana de contact: Turlueanu Gabriel 0722.264.477, www.somabacau.ro
Municipiul Moinesti (Jud. Bacău):
Str. Lunca nr. 18, Program: 8:00 – 15:00
Adascalitei Gheorghe 0744.903.482,
www.somabacau.ro
Contact Cisnădie (Jud. Sibiu) – numai pentru colectarea deșeurilor DEEE:
Str. Șelimbărului nr. 90, Program: 8:00 – 15:00
Telefoane: 0269 988, 0269.562.056
Email: ,
www.somasibiu.ro
Vezi mai multe despre Soma SRL Firmă de colectare și reciclare deșeuri în Bacău și Sibiu
Etichete: Sibiu