Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase, la Oradea

Publicat în Bihor acum 1 an

campania de colectarePrimăria Oradea demarează din 28 noiembrie, prin operatorul de salubritate RER Vest, o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase.

Astfel, toți locuitorii municipiului care au saltele, mobilier, mobilier de baie, covoare sau altfel de deșeuri de mari dimensiuni sau deșeuri periculoase, cum sunt ambalajele de la produsele de igienizare, baterii și acumulatori portabili, spray-uri, ambalaje de la produse utilizate în amenajări interioare, pot să le predea în cadrul campaniei, fără costuri.

Localnicii se vor putea înscrie în campanie din 28 noiembrie, cu un simplu telefon la numărul 0751.306.526, care va fi funcțional între orele 8.30 – 15.30 – însă doar pe perioada campaniei.

Cei care doresc să scape de voluminoase sau periculoase vor trebui să dea detalii despre volumul și cantitatea de deșeuri, dar și despre tipul acestora. Ulterior, li se va comunica data și ora la care se vor colecta deșeurile. Prin urmare, vor fi create două circuite, unul pentru cele voluminoase și altul pentru periculoase, acestea din urmă fiind colectate doar vinerea, pentru a evita amestecarea lor.

Colectarea acestor tipuri de deșeuri se va face timp de două săptămâni, până în data de 9 decembrie, ora 15.30.

Le reamintim orădenilor că, în afara perioadelor în care se desfășoară campaniile de colectare, au posibilitatea de a duce deșeuri voluminoase și periculoase în cele două puncte de colectare deschise în colaborare cu Primăria Oradea, situate pe străzile Thurzo Sandor și Uzinelor, spune operatorul. .

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)