Campanie pentru conștientizarea populației asupra necesității colectării selective, la Cisnădie

Publicat în Sibiu acum 2 ani

Cisnadie campanie x jpgServiciul Salubritate al Primăriei orașului Cisnădie desfășoară o campanie pentru conștientizarea populației asupra necesității colectării selective și totodată de verificare a persoanelor declarate pentru plata taxei de salubrizare.

Doar în primele zile s-a constatat că peste 360 de apartamente din Cartierul Arhitecților nu aveau declarat numărul real de persoane care locuiesc la aceea adresa.

Taxa specială de salubrizare se stabilește în funcție de numărul efectiv de persoane (copii și adulți, chiriași, etc.) care locuiesc într-un imobil, iar dacă acesta nu este declarat conform cu realitatea, consecințele, inclusiv o taxă mai mare, revin tuturor cetățenilor de bună credință.

Serviciul Salubritate Cisnădie readuce în atenția contribuabililor faptul că orice modificare privind numărul de persoane care locuiesc într-un imobil, se efectuează în termen de 30 de zile de la data producerii modificării prin completarea și depunerea DECLARAȚIEI RECTIFICATIVE, pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare. Aceasta poate fi descarcată de pe site-ul primăriei: http://www.cisnadie.ro, sectiunea “Primaria – Salubritate – FORMULARE DECLARATII STABILIRE TAXA DE SALUBRIZARE”. Declarațiile pot fi depuse și online pe adresa de e-mail: .

În perioada următoare verificările vor continua pe toate străzile din orașul Cisnădie. Campania vine să întărească încă o dată convingerea necesității colectării selective în beneficiul planetei noastre.

via Sibiu Independent

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)