Cisnădioara organizează sâmbătă, 19 iunie, o acțiune de ecologizare pe Valea Argintului și invită voluntarii să participe

Publicat în Sibiu acum 3 ani

somaComunitatea din Cisnădioara organizează sâmbătă, 19 iunie, o acțiune de ecologizare pe Valea Argintului și invită voluntarii să participe la această campanie de curățenie.

„Am împărțit localitatea pe hartă în mai multe zone distincte în care intervenim punctual cu câte o acțiune de ecologizare” transmit membrii echipei de inițiativă care are deja la activ mai multe acțiuni de acest gen. Sâmbătă, 19 iunie, îi așteaptă pe toți cei care înțeleg importanța acestor acțiuni de curățenie în intervalul 9.00 -12.00 la acțiunea de pe Valea Argintului.

„Prin acțiunile noastre ne dorim să aducem mai multă conștientizare în rândul turiștilor cât și a conlocuitorilor în păstrarea și ecologizarea mediului în care trăim.

Sper si cred ca putem apela încă la bunul simt al fiecăruia dintre noi ca atunci când vrem sa aruncam o hârtie pe jos sa ne gândim de doua ori si de asemenea când trecem pe lângă un gunoi sa nu rămânem indiferenti si sa-l ridicam”, se mai transmite în anunțul prin care îi invită alături de ei pe toți cei care vor să pună umărul la ecologizarea localității.

„Oamenii sunt așteptați sâmbătă, 19 Iunie ora 9.00 la intrarea pe Valea Argintului pentru împărțirea pe grupe! Cizmele si voia buna sunt necesare!”

via Sibiu100

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)