Colectare separată a deșeurilor la Victoria, de la 1 Iulie

Publicat în Braşov acum 3 ani

pubelePrimăria Victoria a achiziţionat tomberoane şi pubele pentru colectarea selectivă a gunoaielor. Transportul a ajuns la Victoria joi, 17 iunie a.c. ,,În cadrul achiziției desfăsurată pe SICAP, pentru furnizare pubele colectare selectivă, 9 firme au depus oferte, iar în urma evaluării acestora a fost desemnat câstigător operatorul economic S.C.AX PERPETUUM IMPEX S.R.L. La data de 2 iunie 20021, s-a încheiat contractul nr .17271/141RC/02.06.2021 în valoare de 128.484,39 lei cu TVA, cu termen de livrare in 30 zile. Au fost achiziționate un număr de 143 eurocontainere de 1100 l, 270 europubele de 120 l și 49 europubele de 240 l” a explicat Camelia Bertea, primarul oraşului Victoria.

LA VICTORIA NU S-A FĂCUT COLECTARE SELECTIVĂ
În oraşul Vctoria se va derula un proiect pilot privind colectarea selectivă a deşeurilor pe 5 fracţii, acţiunea va începe, aşa cum susţine primarul Camela Bertea, la 1 iulie 2021. ,,În Victoria nu s-a făcut făcut deloc colectarea selectivă, deşeurile se puneau toate la un loc. O prioritate penntru noi este acest proiect, iar Ecosistem va trebui să se conformeze. Vom modifica regulamentul de funcţionare şi vom impune anumite condiţii. Lucrurile trebuie să se lege cumva” a mai spus Primarul oraşului.

DEŞEURILE COLECTATE ÎN RECIPIENŢI DE DIFERITE CULORI
Acest sistem de colectare a deşeurilor trebuia să fie aplicat la Victoria încă din luna febrarie 2021. ,,Am aşteptat aprobarea bugetului pentru a demara acest proiect. Am comandat pubele pentru fracţia umedă şi fracţia uscată. Iniţial am stabilit ca pubelele maro să fie destinate pentru compost, iar cele de culoare neagră pentru deşeuri menajere, dar a rămas ca fracţia umedă să fie colectată la un loc în pubelele maro, iar fracţia uscată, materialele reciclabile, pe cele trei culori. În cadrul ADI, în care sunt 6 comune şi oraşul Victoria, vom merge toţi pe aceeaşi culoare, cu saci sau pubele şi pe un grafic de ridicare a deşeurilor bine stabilit. Toţi primarii asociaţi în ADI s-au conformat” a mai explicat primarul Camelia Bertea.

PROMOVAREA PROIECTULUI PILOT
În cadrul priectului pilot despre care vorbeşte primarul de la Victoria, va exista o secţiune de promovare a colectării selective, însemnând pliante, reţele de socializare şi chiar discuţii cu locatarii. O firmă din Bucureşti se ocupă de implementarea acestui proiect. ,,La case vom distribui saci şi câte 2 pubele, întrucât proprietarii n-au dorit să-şi aglomereze curţile cu multe pubele. Pentru fracţia uscată vor folosi saci, iar pentru cea umedă, pubele. Sacii ne vor fi puşi la dispoziţie de firmă. Vom demara proiectul la 1 iulie a.c.” a mai spus primarul.

VOR FI MONTATE CAMERE VIDEO LA PUNCTELE DE COLECTARE
Pentru supraveherea acestui sstem de colectare, Primăria Victoria va monta camere video la fiecare punct de colectare din cele 22 existente în oraş. ,,La case supravegherea nu se va face prin camere video, este uşor să fie verificate pubelele, comparativ cu blocurile. Campania de promovare va începe imediat. Vom stabili şi sancţiuni pentru cei care nu se conformează” a completat primarul din Victoria. (Lucia BAKI)

via Monitorul de Făgăraș

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)