Colectarea separată a gunoaielor și la Teregova, județul Caraș-Severin

Publicat în Caraş-Severin acum 3 ani

Cosuri de gunoi colectare selectiva YAGMUR 570x380 1Comuna Teregova a încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă din Drobeta Turnu Severin, specializată pentru gestionarea gunoaielor de pe raza comunei, pentru colectarea separată și transportul separat al deșeurilor reciclabile din ambalaje.

Contractul va asigura prestarea continua a serviciului. Colectarea separata a deșeurilor menajere reciclabile se face pe 3 fracții (hârtie și carton, plastic și metal și sticlă).

Reciclarea deșeurilor este definită ca un proces de reutilizare a materialelor și produselor uzate ori învechite pentru crearea altora, fără apelarea la materii prime noi. În cazul deșeului menajer, este important că acesta să fie colectat în containerul potrivit.

„Există nenumărate beneficii pe care acest proces le aduce comunității și planetei, însă este important că noi să conștientizăm și să încercăm să facem diferența. Cel mai mic gest contează și dacă ne uităm pe statistici, avem nevoie să ne unim forțele și să provocăm un impact pozitiv, folosindu-ne de toate armele noastre”, a declarat primarul comunei Teregova, Maria Damian.

via Express de Banat

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)