Containerele și pubele de gunoi ce zăceau de mai mulți ani în curtea societății CLP Ecoserv din Pașcani vor fi date populației

Publicat în Iaşi acum 3 ani

pubele ecoservContainerele și pubele de gunoi ce zăceau de mai mulți ani în curtea societății CLP Ecoserv, au intrat în vizorul autorităților locale. Astfel, pubelele de 120 de litri, aproximativ 40 la număr, vori fi date celor care locuiesc la case și care până acum nu au primit de la operator niciuna, iar cele de 240 de litri vor fi date societăților comerciale care le solicită.

În suburbii, la intersecția dintre drumuri vor fi amplasate containerele pentru colectarea selectivă a deșurilor. Astfel, cei care doresc să depună deșeurile pe fracții trebuie să știe că în cele de culoare  albastră se vor depozita deșeuri din carton și hârtie, în cele galbene se va depune plasticul și metalul, iar în cele verzi sticlele și borcanele.

Lămuriri pe acest subiect a oferit Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani, în emisunea „În Obiectiv” difuzată de Actualitatea TV, ieri seară.

„Acum o lună de zile, în încercarea mea de a găsi locații pentru Centrul de Zi a celor de la Protecția Copilului, am plecat prin municipiu pentru a vedea unde găsec teren și am intrat în curte la Ecoserrv și le-am văzut acolo (n.r. pubele). Este pentru prima dată când am aflat de ele. Nimeni de la Primărie nu mi-a zis că sunt acele containere acolo. Am întrebat ale cui sunt. Mi s-a spus că sunt ale ADIS-ului sau ale noastre și că trebuiau date la oameni. Bun și de ce nu le-am dat la oameni, am întrebat din nou. Păi nu știm. Atunci am zis bun. Haideți cumva să le împărțim. Cele de 120 de litri sunt foarte puține. Cam 40 de bucăți. Atunci am zis să le dăm celor care nu au primit până acum pubele. Cele de 240 de litri care sunt mai mari să vedem cumva să le dăm celor care au o activitate economică și generează deșeuri mai multe. Urmând ca cele mari de o tonă să le punem prin oraș. Am verificat ce containere sunt puse în oraș și am constatat că sunt încurcate și culorile la Pașcani. În sensul că în general în toată țara și în Europa, culoarea verde este pentru sticlă de sticlă, iar la noi sunt de menajer. Așa că am spus să le rebranduim pe cele verzi și să punem sticlă în ele, iar pentru deșeuri menajere să punem pubele de culoarea maro sau neagră cum este în toată lumea. Am dat dispoziție să fie puse în suburbii, la intersecția de drumuri, cele trei tipuri de containere: carton cu hârtie pe culoarea albastră, plastic cu metal pe culoarea galbenă și sticlă pe culoarea verde,” a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Noua administrație încearcă prin aceste măsuri să mărească gradul de colectare selectivă la Pașcani, astfel încât Primăria să plătească o factură la salubrizare cât mai mică, încât aceasta să fie acoperită din taxa de salubrizare.

via NewsPașcani

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu: , , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)