Acțiune de curățenie cu peste 200 de voluntari în comuna Nicolae Bălcescu, județul Vâlcea, pe 28 martie

Publicat în Vâlcea acum 3 ani

ecologizareDupă o acțiune similară în anul 2012, pe care a ințiat-o Landor Moșteanu, dar în perioada în care nu era primar și care a avut succces atunci, proaspătul edil din Nicoale Bălcescu spune că va reedita acea acțiune în proxima duminică însorită.

”Noi o planificasem pentru această duminică dar din păcate, prognoza meteo arată ca este timp ploios și nu ne putem risca. Așa că probabil, cel mai sigur, pe 28 martie vom demara acțiunea ”Respect pentru natură”. O acțiune amplă de ecologiare a întregii localități. Valea Topologului, văile pârâurilor, râpe, păduri, poienițe, marginea drumurilor. Tot ce înseamnă spațiu verde. La Gâltofani vom colabora cu Primăria Budești, pentru pădurea care desparte cele două comune. Avem sprijin și de la Ocolul Silvic. Avem doi sponsori ai acestei acțiuni. Inițial ne-am gândit la 200 de persoane dar după interesul acordat se pare că vor fi mai multe persoane. Tot aparatul primăriei este implicat în această acțiune. Participanții vor purta tricouri cu sigla Respect pentru Natură! Toți participanții vor primi un sandwich. Vom avea doi saci. Unul pentru gunoiul menajer și unul pentru deșeuri reciclabile. La finalul acțiunii va veni o firmă care va colecta gunoiul. Și foarte important, se vor respecta măsurile anticovid”, a precizat edilul din Nicolae Bălcescu.

Edilul spune că această acțiune nu este singulară, vor mai urma și altele și că prin acest tip de acțiune speră că bunul simț la un moment dat ca învinge și cetățenii sau cei care tranzitează comuna vor renunța la aceste obiceiuri ”proaste”.

”Dacă după această acțiune, se vor arunca din nou gunoaie este o bătaie de joc și o lipsă de respect față de munca celor 200 de voluntari care s-au înscris la acțiune. Eu sper că nu se va întâmpla asta și locuitorii din Nicolae Bălcescu sunt oameni cu bun simț și responsabili”, mai spune Landor Moșteanu.

via Râmnicu Vâlcea Week

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)