Cum faci corect colectarea separată a deșeurilor

Publicat în Recomandari acum 3 ani

Colectarea selectivă, sau separată a deșeurilor a devenit obligatorie de la 1 iulie 2019. Colectarea deșeurilor sau colectarea selectivă a deșeurilor reprezintă de fapt o etapă a procesului de reciclare. Ce înseamnă acest lucru? În principal înseamnă că oamenii nu mai aruncă gunoiul în containerele obișnuite, ca până atunci, ci în pubele separate, în funcție de categoria de deșeu: deșeuri menajere, hârtie, sticlă, plastic. Pubelele sunt diferențiate prin culoare:

  • galben: pentru deșeurile de metal și plastic (sticle din plastic, cutii metalice, capace de borcane și sticle, pungi, folii de plastic). Nu se aruncă aici folii metalizate de la medicamente, aparate electrice, componente auto.
  • albastru: pentru deșeuri din hârtie și carton (ziare, reviste, cutii, pungi și saci din hârtie). Nu se aruncă aici deșeurile menajere, deșeuri de hârtie și carton murdare, folii de metal și plastic). Deșeurile de hârtie murdare nu pot fi reciclate. Hârtia poate fi reciclată de 5-7 ori. Cutiile de carton pot fi reciclate în proporție de 90%.
  • verde: pentru deșeurile din sticlă. Nu se aruncă aici ochelari, vase sparte, becuri, bucăți de sticlă.
  • deșeuri biodegradabile: există o categorie de deșeuri biodegradabile. Ce presupune acest tip de deșeu? Sunt acele deșeuri din care se poate obține un îngrășământ foarte bun pentru terenul și grădina ta. Este vorba despre resturi de fructe și legume, resturi de pâine, resturi vegetale (frunze, crengi, flori). Nu intră în această categorie resturile de carne, resturi de produse lactate, ouă întregi, grăsimi, cenușa. Autoritățile locale au sarcina de a pune la punct un sistem de colectare separată a deșeurilor biodegradabile, care să se facă prin colectarea din ușă în ușă. De asemenea, se urmărește încurajarea compostării individuale a locuințelor din mediul rural. Cu alte cuvinte, persoanele fizice sau agenții economici au sarcina de a depune aceste deșeuri în spațiile special amenajate în acest sens sau să le predea operatorilor autorizați.

Procesul de reciclare înseamnă următoarele etape:

  • colectarea separată/selectivă;
  • tratarea deșeurilor si pregatirea in vederea valorificarii
  • Procesarea lor in echipamente speciale, pentru reintroducerea lor în circuitul economic.

 

Important de reținut!

  • Este important să știi că plasticul poluează cel mai mult mediul, se descompune în mai mult de 500 de ani. Efectul asupra mediului este foarte mare.
  • Sticla poate fi reciclată de nenumărate ori.
  • Recipientele reciclabile trebuie să fie goale (curățate de orice urme de mâncare), lichide și uscate.
  • Un articol murdar poate contamina și restul materialelor, așadar asigură-te că reciclabilele sunt goale, curate și uscate.
  • Dacă hârtia sau cartonul intră în contact cu alimente sau lichide, nu mai poate fi reciclat.
  • Nu lăsa niciodată mai mult de o linguriță de lichid în recipientul reciclabil.
  • Nu se colectează selectiv geamuri, oglinzi, becuri, veselă, pahare.
  • PET-urile ocupă loc mult, prin urmare acestea trebuie pliate înainte de a fi depuse în containere.
  • Cartoanele pot fi de asemenea pliate pentru a ocupa mai puțin loc.

De ce este importantă colectarea separată a deșeurilor?

Este un lucru cunoscut, selectarea separată a deșeurilor aduce beneficii importante mediului înconjurător:

  • Dovedim că suntem nu numai consumatori, ci consumatori responsabili.
  • Înțelegem că avem o responsabilitate față de planetă și de fapt față de generațiile următoare.
  • Suntem un exemplu pentru ceilalți oameni.
  • Protejăm mediul înconjurător.
  • Economisim energie.
  • Avem mai puține deșeuri.
  • Reducem gradul de poluare (aer, apă, sol).
  • Conservăm resursele naturale pe care planeta le are la dispoziție.
  • Crește gradul de sănătate al populației.

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)