25 de practici ecologice care pot salva planeta, dar și bugetul de familie

Publicat în Recomandari acum 3 ani

Există obiceiuri sănătoase pentru mediu, care sunt la îndemâna oricui, nu doar a ecologiștilor. Dușurile scurte, plantarea unui copac, o mini grădină de legume în propriul balcon, sprijinirea afecerilor locale, mai puține aparate lăsate în priză fără a fi folosite sau o instalație pe gaz montată pe mașină, sunt doar câteva din gesturile care pot face diferența între un mediu curat și unul secat de resurse și poluat excesiv. Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai Cata a întocmit o listă cu 25 de practici ecologice care pot salva planeta, dar și bugetul de familie, pe tot timpul anului. Iată-le!

1. Folosiți ambele fețe ale hârtiei atunci când scrieți sau faceți o copie, cu excepția cazului în care prezentați un document cuiva, oficial;

2. Faceți un duș, nu o baie și, pe cât posibil, scurtați timpul petrecut în cadă, pentru a economisi apă și energie. Ideal ar fi ca dușul să dureze maximum 5 minute. Ca să reușiți mai ușor să faceți acest lucru, încercați să vă gândiți că folosiți apa dintr-o fântână și că aveți nevoie să vă rămână și pentru băut!

3. Reglați problemele mașinii, ori de câte ori apar, pentru că autovehiculul va funcționa mai bine, va consuma mai puțin combustibil și va produce mai puține emisii, dacă este în parametri optimi de funcționare.

4. Plantați un copac, cât de mic, în grădina blocului, în curte sau când faceți o drumeție pe munte! Copacii folosesc dioxid de carbon și creează oxigen pe toată durata vieții lor, fiind o investiție de prezent, dar și de viitor.

5. Precolectați separat deșeurile și pliați ambalajele voluminoase, după ce le clătiți! „Astfel, cantitatea care va ajunge la groapa de gunoi va scădea cel puțin la jumătate, iar colectorii nu vor mai fi nevoiți să transporte atât de mult aer, la stațiile de sortare”, este de părere Bogdan Constantinescu.

6. Sprijinirea afacerilor locale, chiar dacă poate părea un stereotip, este o modalitate bună de a reduce amprenta de carbon, pentru că se diminuează sau se anulează poluarea provocată de transportul mărfurilor de la mare distanță.

7. Vremurile în care fiecare femeie avea în poșetă o sacoșă pliabilă, pentru cumpărăturile făcute în drum spre casă, de la serviviu, erau mult mai sănătoase pentru mediu decât acestea în care fiecare vânzător din piață oferă o pungă din plastic cadou la orice legumă cumpărată. Pungile din plastic sunt incredibil de dăunătoare pentru mediu, așa că haideți să revenim la obiceiul sănătos al pungilor de pânză în geantă sau în portbagaj!

8. În loc să cumpărați haine noi, faceți o vizită în magazinele second hand sau înscrieți-vă în grupurile de pe Facebook, în care se vând și se cumpără haine rămase nepurtate sau purtate foarte puțin, la prețuri mult mai mici decât în magazine! Se spune că producția de textile și industria modei, în general, sunt o adevărată presiune asupra mediului, din cauza substanțelor chimice utilizate la fabricarea hainelor.

9. Cafeaua făcută acasă e mai bună și mai sănătoasă decât cea de la automatele de cafea. Mai mult, ne dă posibilitatea să folosim propria cană reutilizabilă și să nu mai fim nevoiți să aruncăm la gunoi încă un pahar din plastic sau carton nereciclabil.

10. Pentru a încălzi mai eficient locuința nu e nevoie să creșteți temperatura termostatului, ci este mai ieftin să amplasați un umidificator la nivelul caloriferului, iar dacă veți pune în el apă în care ați fiert coji de portocale și bețișoare de scorțișoară, veți da și o aromă festivă casei.
11. Lăsați soarele să intre în casă cât mai mult posibil, mai ales în camerele orientate spre sud, pentru a obține o căldură naturală în casă și pentru a vă îmbunătăți starea de spirit, chiar și în timpul iernii!

12. Dacă este posibil, încercați să mergeți la culcare mai devreme, seara. Vă va ajuta să vă treziți mai devreme și cu mai multă poftă de muncă, dar, în principal, va fi o metodă bună de economisire a energiei electrice.

13. Chiar dacă poate părea ciudat, e mai bine pentru mediu să folosim batiste din pânză, cum făceam unii dintre noi în copilărie, decât să cheltuim atât de mult pe șervețele din hârtie, care sunt nereciclabile. La fel și prosoapele de bucătărie sunt mai eco decât cele din hârtie, la rolă.

14. Opriți apa când vă spălați dinții, pentru ca aceasta să nu mai curgă zeci de secunde, fără niciun rost!

25. Convertirea autovehiculului de pe benzină, pe gaz este, de asemenea, o metodă mai curată pentru mediu, dar și o investiție care va duce la economii în bugetul alocat combustibilului, așa că, dacă se poate, recurgeți la ea cu încredere!
16. Când vremea o permite, mergeți cât mai des cu bicicleta! Veți economisi banii de sală și vă veți menține în formă.

17. Deconectați aparatele electrice atunci când nu le folosiți! Când sunt în priză, chiar și oprite, acestea consumă nejustificat electricitate. „Un computer oprit poate economisi aproximativ 40 de watti pe zi, iar dacă am face un calcul anual risipa va fi una destul de mare, mai ales că i se vor adăuga și alte pierderi cauzate de televizoare, cuptoare cu microunde cu led, încărcătoare și alte aparate lăsate permanent în priză”, subliniază managerul Brai Cata.

18. Folosiți apă rece sau cât mai rece când spălați hainele, pentru un consum redus de energie! Majoritatea detergenților se dizolvă la fel de bine în orice tip de apă. În cazul celor sub formă de praf, puteți recurge la dizolvarea într- cană cu apă fierbinte, înaintea spălării.

29. Reciclați telefonul mobil încă funcțional, donându-l, spre exemplu, unei organizații caritabile care se ocupă de bătrâni, femei sau copii! Chiar și fără rețea, un telefon mobil încărcat poate forma 112, în caz de urgență.

20. Plătiți-vă facturile online și solicitați-le furnizorilor să nu vă mai trimită documentele printate, în cutia poștală. Astfel reduceți poluarea provocată de transport, consumul de hârtie, de tonner și, de ce nu, riscul de a intra în contact cu un plic prăfuit și atins de foarte multă lume.

21. Folosiți baterii reîncărcabile, în locul bateriilor obișnuite! Nu va trebui să mergeți cu ele la centrele de reciclare și nici nu veți polua aruncându-le printre deșeurile menajere.

22. Construiți-vă propria grădină, în balcon, la fereastră sau în curte. Veți consuma produse sănătoase și veți avea mereu la îndemână o roșie sau verdeață proaspătă pentru mâncare.

23. În locul încărcătoarelor de telefon pentru priză, luați în considerare achiziția unui încărcător solar! Veți avea energie gratis pentru mobil sau tabletă, în orice moment al zilei.

24. Reciclați anvelopele! Dacă nu le puteți preda unui reciclator, folosiți-le drept jardiniere pentru plantele din grădină sau transformați-le în obiecte de decor, urmărind soluțiile creative de pe YouTube sau Pinterest.

25. Dacă aveți o curte mare, construiți sau cumpărați un compostor pentru deșeurile vegetale și veți scădea considerabil cantitatea de deșeuri produsă, obținând foarte ușor un îngrășământ natural perfect pentru grădina de legume sau pomii fructiferi.

via BraiCata

Vezi punctele de colectare administrate de

Etichetat cu: ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)