Fiecare cetățean are dreptul de a solicita operatorului de salubritate implementarea unui sistem de colectare separată

Publicat în Recomandari acum 2 ani

Colectare reciclabile alba iulia xÎn România se reciclează puțin, mult mai puțin decât cantitatea de deșeuri pe care o producem și mult mai puțin decât minimul impus statelor din UE. De ce se întâmplă asta? Cauzele sunt multiple și complexe. Deseori, dăm vina pe “așa merg lucrurile”, “așa e la noi”, nu avem ce face, nu putem schimba nimic, n-avem infrastructură, nu suntem educați, pur și simplu, “nu se poate”.

Platforma ‘Azi pentru Maine’Foto: CSR Nest

Dar dacă, totuși putem face câte ceva astfel încât să începem să reciclăm mai mult? Rareori, marile schimbări se întâmplă brusc, peste noapte. De cele mai multe ori, schimbarea începe cu gesturi mici, fapte aparent banale și, de cele mai multe ori, cu noi înșine.

Începe, așadar, prin a colecta separat deșeurile pe care le produci acasă. Sunt câțiva pași pe care trebuie să-i parcurgi ca să te asiguri că și comunitatea ta beneficiază de un sistem de colectare separată a deșeurilor bine pus la punct. Asociația CSR Nest i-a descris în Ghidul de Colectare Separată, publicat pe platforma www.azipentrumaine.ro, iar noi îți prezentăm câteva informații de bază, care îți vor fi de ajutor.

Ce faci dacă nu ai în proximitate pubele de colectare separată? Poți cere furnizarea acestui serviciu. Căci, da, în caz că nu știai, ai dreptul să le soliciți autorităților publice locale să implementeze sisteme de colectare separată.

Ce spune legea?

Fiecare cetățean are dreptul de a solicita operatorului de salubritate implementarea unui sistem de colectare separată. Conform legii, se pot instala sisteme de colectare separată pe minimum 5 fracții: hârtie, plastic, metal, sticlă, compost. Dacă lucrul acesta nu este posibil din motive tehnice, economice ori ce țin de protecția mediului sau a sănătății populației, autoritățile locale pot implementa un sistem de colectare separată a deșeurilor pe minimum 2 fracții – umedă și uscată – și de sortare în urma căreia să obțină cel puțin cele 4 fracții, iar operatorii pun la dispoziția celor care fac solicitarea, atât infrastructura necesară (containere, saci), cât si servicii de colectare, prețul acestora fiind inclus în tarifele percepute de către salubriști asociațiilor de proprietari sau locatari.

Ce poți face tu?

Dacă locuiești la casă sau la bloc și nu ai infrastructura adecvată, poți solicita, individual sau prin asociația de proprietari/locatari, dotarea cu pubele de colectare separată sau saci pe culori.

Iată câțiva pași pe care-i poți face:

  • Afli care este operatorul de salubritate din zona în care locuiești și îi trimiți solicitare să implementeze un sistem de colectare separată, fie că este vorba de pubele separate, fie doar de dotarea cu saci pentru colectare separată.
  • După ce ai rezolvat acest prim pas, dacă locuiești la bloc, poți lipi afișe informative despre cum se face, în mod corect, colectarea separată. Le poți lipi la intrarea în bloc sau chiar la punctul de colectare a deșeurilor.
  • Dacă nu vrei să tipărești pliante, ceea ce ar fi chiar mai bine pentru mediu, trimite pe adresa de email sau pe grupul de whatsapp al asociației o reprezentare vizuală sau un scurt video despre cum se colectează separat deșeurile.
  • Inițiază o asociere cu un ONG de mediu, care împreună cu operatorul de salubritate și autoritățile locale să informeze locatarii din zonă despre cum se colectează separat corect.
  • Participă la ședințele asociației de bloc și adu în discuție subiectul colectării separate, punctând faptul că o colectare greșită a deșeurilor poate duce la creșterea taxei pe care fiecare locatar o plătește pentru serviciul de salubritate. Subliniază că fiecare asociație de proprietari poate plăti mai puțin taxa de ridicare a deșeurilor, dacă le colectează separat
  • Dacă locuiești la casă, într-un cartier rezidențial, poți să faci echipă cu vecinii și să deveniți principala sursă de informare pe tema colectării separate. Puteți invita în comunitate ONG-uri în zilele de weekend și, împreună cu voluntari, să ofere informații și să răspundă la întrebările oamenilor.
  • Nu în ultimul rând, o sugestie de a îmbina plăcutul cu utilul: grupurile de inițiativă pot crea o competiții între diferite străzi ale unui cartier de case, astfel încât străzile care au colectat separat cea mai mare cantitate de deșeuri să devină „mici comunități verzi” care să fie promovate ca exemple de bună practică în comunitatea respectivă. Ulterior, acestea se pot adresa unui ONG care să îi includă într-un proiect de mediu, în urma căruia comunitatea respectivă să beneficieze de “un premiu financiar” pe care să îl folosească tot în comunitate: cumpărarea de pubele de colectare separată de rezervă, crearea unor “puncte de informare”, amplasate în diferite puncte de interes (parc, loc de joacă pentru copii, spațiu verde)

Exemple că se poate

Maria Vâlcu, din cartierul Băneasa, are o poveste de succes care arată că se poate implementa un astfel de sistem, la inițiativa cetățenilor.

Ea a participat la consultările publice organizate de CSR Nest în cadrul programului ‘Azi Pentru Mâine’ și a pus în practică informațiile aflate acolo, a luat legătura cu asociația de proprietari, cu salubristul și, în 5 săptămâni, blocul său avea deja un sistem de colectare selectivă.

“M-a ajutat foarte mult să înțeleg că exista un cadru legislativ care permite cetățenilor să aibă inițiativă și să solicite un astfel de serviciu. Sunt foarte mulți oameni care și-ar dori să colecteze selectiv dar dau vina pe lipsa infrastructurii. Sunt și mai mulți, într-adevăr, care nu știu sau nu înțeleg încă importanța colectării selective, ideea de reciclare, de refolosire a unui produs. Și aici într-adevăr, mai avem mult până ajungem la un grad mai mare de conștientizare. Dar pentru prima parte e important ca oamenii să știe că au acest drept de a solicita un astfel de serviciu și se pot adresa direct autorităților locale sau salubriștilor cu care au contract în zonă pentru implementare. Se poate, dacă există dorință și inițiativă”, spune Maria Vâlcu.

“În cadrul platformei ‘Azi pentru Mâine’, am avut o lungă serie de discuții și consultări cu cetățenii tocmai pentru a înțelege puțin mai bine problemele din comunitățile lor legate de colectarea selectivă, fie că e vorba de lipsă de informație, infrastructură, sau, pur și simplu, lipsă de interes. Am înțeles că există foarte multe necunoscute de aceea ne-am dorit să venim în sprijinul tuturor cu acest ghid care sa ofere informații despre cadrul legislativ, drepturi și obligații, detalii concrete despre cum se poate implementa un astfel de sistem într-o comunitate, dar și sfaturi și detalii utile privind colectarea selectivă. Ghidul este deja la a doua ediție, și poate fi consultat, gratuit, pe site-ul platformei ‘Azi Pentru Mâine’.”, spune Anda Sebesi, Vicepreședinte, CSR Nest

Platforma ‘Azi pentru Maine’ este un proiect de susținere a comunităților din România, finanțat de Fundația Coca-Cola, care se înscrie în demersurile de sustenanbilitate ale Sistemului Coca-Cola în România, reunite în cadrul platformei După Noi. A fost lansat în 2019, la inițiativa CSR Nest, sprijinit de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu scopul de a oferi informații și infrastructură pentru colectare selectivă. Treptat, programul a evoluat către o platformă complexă, cu componente pe diferite direcții, educare, conștientizare, infrastructură și conclucrare, adică aducerea laolaltă a tuturor actorilor implicați în procesul de colectare separată, pentru facilitarea implementării unor astfel de sisteme în diferite comunități.

via Hotnews

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)