Gradul de colectare separată a deșeurilor în județul Bihor a ajuns la 30%

Publicat în Bihor acum 3 ani

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a prezentat astăzi într-o conferință de presă rezultatele la șase luni de la implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) și etapele următoare în eficientizarea și dezvoltarea sistemului. Gradul de colectare selectivă a deșeurilor în județul Bihor variază în funcție de zonă.

harta
Zona 1B (localitățile din zona metropolitană extinsă a Oradei) a ajuns la un grad de colectare selectivă de 20%, zona 2 – 23,54%, zona 3 – 33,93%, zona 4 – 29,61%, zona 5 – 26,44%, iar zona 6 – 37,66%. Gradul de colectare selectivă a deșeurilor se referă la cât la sută din deșeurile aruncate sunt colectate corect, pe fracții. În mediul urban se colectează pe cinci fracții (hârtie/carton, plastic/aluminiu, sticlă, deșeuri reziduale și biodeșeuri), în timp ce în mediul rural sunt patru fracții (hârtie/carton, plastic/aluminiu, sticlă și deșeuri reziduale).

„În Bihor avem un procent bun prin comparație cu județul Covasna, care este dat ca exemplu de bună practică de ani buni în ce privește managementul deșeurilor. Covasna a ajuns la un grad de colectare selectivă de 38% după mai bine de 4 ani de la începerea implementării acestui sistem. Noi suntem la o medie de aproximativ 30% după 6 luni, ceea ce este încurajator și ne-am asumat cu operatorii de salubritate și primarii din județ să creștem acest grad de colectare selectivă”, a precizat vicepreședintele Consilului Județean, Mircea Mălan.

Vă reamintim că în completarea SMID, Consiliul Județean Bihor va construi patru centre de depozitare în Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd. În etapele următoare vor fi construite astfel de platforme și în alte orașe și comune din județul Bihor.

zona 1B – Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard, Toboliu;

zona 2 – oraşul Aleşd şi comunele Aştileu, Auşeu, Borod, Bratca, Brusturi, Bulz, Lugaşu de Jos, Măgeşti, Şinteu, Şuncuiuş, Ţeţchea, Vadu Crişului;

zona 3 – compusă din oraşul Salonta şi comunele Avram Iancu, Batăr, Cefa, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Mădăras, Olcea, Tinca, Tulca, Sânicolau Român;

zona 4 – oraşele Beiuş, Nucet, Ştei, Vaşcău, respectiv comunele Budureasa, Bunteşti, Căbeşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Curăţele, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Sâmbăta, Şoimi, Tărcaia, Uileacu de Beiuş;

zona 5 – oraşul Marghita şi comunele Abram, Abrămuţ, Boianu Mare, Balc, Buduslău, Chişlaz, Derna, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Viişoara;

zona 6 – oraşele Săcuieni şi Valea lui Mihai şi comunele Sâniob, Cherechiu, Curtuişeni, Diosig, Roşiori, Sălacea, Şimian, Tarcea, Tămăşeu.

via Aleșd Online

Etichetat cu:

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)