„PETrică” le oferă brașovenilor bilete de autobuz în schimbul ambalajelor reciclabile

Publicat în Braşov acum 3 ani

petricaDe astăzi, 6 septembrie, a început la Brașov Forumul Orașelor Verzi, evenimentul dedicat protejării mediului, care își propune să contribuie la obiectivul “Brașov – capitala verde a României” și să transforme municipiul în centrul european al dezbaterilor de mediu.

În cadrul acestui eveniment, unul dintre proiectele prin care Municipalitatea încearcă să atragă atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului este instalarea unui sistem de colectare a ambalajelor tip PET, doze de aluminiu și sticlă, care oferă în schimbul acestor ambalaje tichete, ce pot fi preschimbate în călătorii pe mijloacele de transport în comun. Astfel, la 10 tichete, brașovenii pot obține un bilet cu două călătorii.

,,PETrică”, așa cum se numește sistemul, este funcțional de astăzi în Livada Poștei. Acesta este un sistem compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializată pentru una dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje.

Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare unde este cazul, cu sau fără capac. Pentru fiecare ambalaj acceptat, aparatul va emite un tichet. Odată colectate zece tichete, acestea vor putea fi schimbate pe un bilet de transport RATBV cu două călătorii, valabil pe toate liniile de transport în comun din oraș. Practic, zece ambalaje reciclate vor plăti“ un bilet RATBV cu două călătorii.

„Dragi brașoveni, haideți să facem din orașul nostru un exemplu în ceea ce privește reciclarea. În acest sens vă lansez o provocare: de astăzi, 6 septembrie, de la debutul Forumului Orașelor Verzi, în Livada Poștei sunt funcționale trei automate – unul pentru doze de aluminiu, unul pentru peturi și unul pentru sticlă – în care veți putea primi la schimb tichete pe care să le transformați în călătorii gratuite pe transportul în comun. La 10 tichete adunate, veți primi un bilet de două călătorii. Acest demers vine în urma unui parteneriat cu Envipco și cu BraiCata și este încă un pas spre a deveni Capitala Verde a României“, a declarat primarul Allen Coliban.

Cele trei aparate sunt furnizate de Envipco – o companie cu prezență globală, care oferă soluții de reciclare pentru ambalaje de băuturi – și vor rămâne în Brașov cel puțin până la finalul anului. În cadrul parteneriatului Brai-Cata se va ocupa de managementul deșeurilor colectate de cele trei aparate.

Forumul Orașelor Verzi este un evenimentul structurat pe trei categorii de activități: o Conferință internațională de politici publice de mediu (9-11 septembrie 2021) adresată autorităților locale din toată țara, activități de informare, conștientizare și divertisment pentru publicul brașovean, derulate de ONG-uri în mai multe locuri din oraș, precum și demararea unor măsuri pe termen lung ale municipalității de tranziție spre verde, precum colectarea selectivă a deșeurilor, încurajarea mobilității alternative și îmbunătățirea calității aerului.

Pe parcursul zilei de astăzi se vor mai derula și alte evenimente:

  • ora 18.00, Cartier Avantgarden 3, la terenul de fotbal, Seară de film în aer liber … Mai altfel, mai verde: proiecție de film documentar în aer liber – The Fight for America’s Public Lands. Organizator Maurer Imobiliare;
  • 18.00 – 20.30, pe Aleea de Sub Tâmpa (unde încep scările spre telecabină), Atelier Educativ Privitor la Colectarea Selectivă, pentru copii și adulți: jocuri, în care se utilizează materiale reciclabile sau echipamente pentru colectarea acestora  – bowling, baschet, X și 0, prezentarea importanței reciclării prin filmulețe educative și discuții. Organizator: Comprest.

Partenerii instituționali ai municipalității în organizarea Conferinței Internaționale de Politici Publice sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Municipiilor din România și Consiliul Județean Brașov. Conferința beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României.

via BizBrașov

Etichetat cu: , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)