Platformele subterane pentru colectarea separată a deșeurilor, fabricate de firma Megatitan din Beclean

Publicat în Bistriţa-Năsăud acum 3 ani

Platformele subterane pentru colectarea separată a deșeurilor, fabricate de firma Megatitan din Beclean, sunt foarte rezistente și dispun de automatizare, anunță compania pe Facebook, unde a postat mai multe fotografii înainte să le livreze Primăriei Cluj-Napoca.

Primăria Cluj-Napoca a pornit, în 2017, un proiect ambițios: acela de a îngropa punctele gospodărești. A semnat un contract-cadru pentru 100 de platforme subterane de deșeuri cu societatea bihoreană Euriteh SRL, în valoare de un milion de euro (4,8 milioane de lei). Numai că, în noiembrie 2019, Euriteh a renunțat la contract.

Municipalitatea a organizat o nouă licitație și a semnat un alt acord-cadru, cu Megatitan SRL, pentru 200 de platforme. Acestea ar urma să fie finalizate până în decembrie 2021. Suma: 8,8 milioane de lei, fără TVA.

Cele 200 de platforme cuprind 800 de containere cu o capacitate de peste 880.000 de litri. „O astfel de platformă cuprinde o cuvă din beton armat și o structură metalică prevăzută cu sistem hidraulic în care se amplasează câte patru containere pentru colectarea deșeurilor. Aceste platforme subterane sunt destinate colectării selective a deșeurilor menajere pentru deșeuri în amestec/ biodegradabile, hârtie/ carton, plastic/metal și sticlă albă sau colorată. Adâncimea platformelor va fi de 2 metri”, a declarat Gheorghe Șurubaru, city-managerul municipiului Cluj-Napoca.

Platformele vor fi amplasate pe locurile în care acum se găsesc puncte gospodărești de colectare a deșeurilor. Avantajele acestor platforme sunt, potrivit city-managerului, că nu permit împrăștierea gunoiului, sunt ermetice și nu permit accesul rozătoarelor.

Și Primăria Bistrița are în plan să le introducă, precum a anunțat de curând administrația orașului.

Etichetat cu: , , , , ,

Adaugă un comentariu
(obligatoriu)

(obligatoriu)

(obligatoriu)